X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

Evoluția negocierilor dintre Marea Britanie și UE va fi evaluată la Consiliul European din luna decembrie

26 iun. 2015,, 05:00   Externe
4245 1

Foto: dailymail.co.uk

Liderii statelor Uniunii Europene vor face în luna decembrie o evaluare a stadiului negocierilor cu Marea Britanie privind reformele pe care premierul David Cameron le solicită pentru rămânerea țării sale în blocul comunitar, relatează joi agenția Reuters în urma consultării unui document cu concluziile preliminare ale Consiliului European.

Atât înainte cât și după ce a câștigat alegerile legislative de pe 7 mai, premierul Cameron s-a arătat hotărât să solicite renegocierea raporturilor țării sale cu UE — în sensul transmiterii mai multor atribuții dinspre Bruxelles către Londra — și apoi, nu mai târziu de 2017, să convoace un referendum la care britanicii să decidă dacă mai vor să rămână în blocul comunitar.

Printre obiectivele principalele pe care Cameron le va urmări se numără obținerea unui drept de veto asupra deciziilor comunitare de natură să afecteze interesele naționale britanice și diminuarea fluxului imigranților est-europeni în Marea Britanie, în special prin adoptarea unor măsuri care să restricționeze accesul acestora din urmă la sistemul britanic de asistență socială.

Consiliul European, care se desfășoară joi și vineri, marchează începerea oficială a acestor negocieri, în cadrul reuniunii șeful executivului de la Londra urmând să-și prezinte liniile generale ale viziunii sale cu privire la viitoarea relație cu UE.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?