Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

BNM a inițiat proiectul de implementare a Registrului riscurilor de credit

18 iun. 2015,, 11:30   Economie
2577 0
Нацбанк Молдовы создает Регистр кредитных рисков
Foto: noi.md
Banca Națională a Moldovei (BNM) a anunțat lansarea unui proiect pentru crearea sistemului informațional „Registrul riscurilor de credit” pentru a consolida controlul asupra calității creditelor în sistemul bancar, relatează NOI.md cu referire la un comunicat al BNM.

Acesta este un sistem informatic modern pentru colectarea, stocarea, prelucrarea și analiza sistematică a informației detaliate cu privire la toate creditele acordate de băncile licențiate din Republica Moldova. Riscul de credit reprezintă riscul de pierdere în cazul în care debitorul băncii nu rambursează un credit la scadență sau nu achită dobînzile aferente.

Implementarea Registrului riscurilor de credit va permite Băncii Naționale să monitorizeze mai eficient calitatea creditelor din sistemul bancar și să solicite băncilor implementarea în timp util a măsurilor necesare pentru diminuarea pierderilor potențiale din activitatea de creditare. Acest sistem va diminua considerabil timpul necesar pentru colectarea și prelucrarea informației cu privire la portofoliile de credit și va reduce eforturile băncilor de raportare către BNM. Informația colectată va fi gestionată de BNM, aplicînd cele mai bune standarde internaționale de securitate, respectînd strict legislația în vigoare cu privire la păstrarea secretului bancar și protecția datelor cu caracter personal.

Soluția informatică va fi implementată pînă în trimestrul II al anului 2016 de un consorțiu internațional format din: Selex ES S.p.A. (Italia), S.C. Crystal-System S.R.L. (România) și S.C. Siveco România S.A. (România).

Registrul riscurilor de credit va fi utilizat de BNM doar în scopul activității sale de supraveghere a sistemului bancar. Acest sistem nu are scop comercial și nu va concura cu serviciile prestate de companii private în domeniul istoriilor de credit.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?