Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Ciocan: În decursul a 48 de ore CEC va totaliza rezultatele alegerilor

15 iun. 2015,, 11:06   Politică
3701 1

Foto : tribuna.md

Pînă mîine, organele electorale de circumscripție urmează să prezinte Comisiei Electorale Centrale procesele verbale privind rezultatele votării. Acesta urmează a fi contrapuse cu datele înregistrate în sistemul electronic al alegătorilor, iar ulterior calificate drept date finale. În cazul în care datele din sistem nu vor coincide cu cele prezentate de organele electorale, acestea vor fi verificate suplimentar, a anunțat astăzi președintele CEC, Iurie Ciocan, notează NOI.md.

Potrivit lui Ciocan, pînă la ora actuală, 99,68 la sută din procesele verbale au fost procesate. În cinci circumscripții electorale, procesarea buletinelor de vot încă nu a fost finalizată. Astăzi, reprezentanții organelor electorale de circumscripție urmează să se adreseze instanțelor de judecată în vederea validării rezultatelor scrutinului și mandatelor primarilor aleși.

Iurie Ciocan a mai anunțat că în localitatea Ulmu, raionul Ialoveni, și satul Topală, raionul Cimișlia, urmează a fi organizate alegeri repetate. În primul caz, la alegeri nu s-a prezentat un număr suficient de votanți, iar în cel de-al doilea, procesul electoral a fost stopat în urma bătăii care a avut loc în secția de vot.

În ședința de mîine a CEC, conducerea instituției urmează să anunțe localitățile în care va avea loc turul II de scrutin, care se va desfășura peste două săptămîni. Precizăm că peste 22 de mii de persoane au asigurat buna desfășurare a alegerilor locale în întreaga țară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?