Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

Trei posibile scenarii care au stat la baza ultimatumului Premierului Gaburici

8 iun. 2015,, 16:10   Politică
4775 3

Foto: noi.md

Anunțul făcut de Premierul Gaburici despre faptul că va pleca din funcția de Premier, dacă nu este demisă conducerea Procuraturii Generale, BNM și CNPF, ar putea avea la bază trei posibile scenarii. Despre aceasta scrie comentatorul Denis Cenuşă în „Observatorul Politic”.

După cum relatează TRIBUNA, primul scenariu este numit de el „Gaburici „PR-istul”. „1. Guvernarea (PDM și PLDM) nu acceptă ideea demiterii Procurorului și celorlalți care fac parte din sistemul „statului capturat”. 2. Gaburici demisionează după cum promite, gestul lui fiind parte a unei acțiuni de PR pentru a-și salva imaginea după ce părăsește Executivul”, precizează sursa.

Scenariul doi este numit de Denis Cenuşă „Gaburici incomodul”. „1. Guvernarea îl „sacrifică” pe Gaburici din cauza samovolniciei și „prieteniei cu partenerii europeni”. 2. Asistăm la un show politic bine regizat în care Gaburici este lăsat să înainteze un ultimatum convenabil pentru coaliția de la guvernare. Astfel, Gaburici părăsește functia de o manieră triumfătoare, iar guvernarea caută pe altcineva pentru această funcție. Or, pe lîngă propriile inițiative neautorizate, Gaburici a făcut foarte multe promisiuni partenerilor europeni, iar îndeplinirea a cel puțin cîtorva dintre aceste amenință confortul coaliției”, afirmă comentatorul.

În opinia sa, scenariul trei poate fi numit „Gaburici „sacrificat”. „1. Ultimatumul lui Gaburici este folosit pentru a crea un context politic ce ar favoriza reformatarea coaliției de guvernare. 2. Alegerile locale constituie un test de supraviețuire pentru partidele pretins pro-europene. Cel mai degrabă rezultatele vor fi negative pentru acestea, ceea ce le va impune să relanseze ideea un coaliţii pro-europene largi”, mai scrie Denis Cenuşă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?