X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

Experţi: Mitingul de confruntare a celor de dreapta garantează eşecul lui Chirtoacă la alegeri

8 iun. 2015,, 12:45   Politică
5122 5
Эксперты: митинг-противостояние правых гарантирует провал Дорина Киртоакэ на выборах
Foto: ff.md
Mitingul de la Chişinău din 7 iunie, în cadrul căruia s-au confruntat susţinătorii formaţiunilor de dreapta – ai platformei "Demnitate şi Adevăr" şi Partidului Liberal (PL) – a redus considerabil ratingul candidatului PL, Dorin Chirtoacă, la alegerile locale din 14 iunie, opinează unii experţi independenţi.

Intervievat de agenţia "Infotag", fostul viceministrul al Afacerilor Externe Valeriu Ostalep a relatat că "majoritatea activiştilor DA sînt cetăţeni cu poziţii moderate de dreapta".

"Ieri Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă cu «ferestrăul Drujba au tăiat» din propriul rating, spre bucuria formaţiunilor de stînga. Şi mai mult a înrăutăţit situaţia comportamentul urît al liderului liberalilor, Mihai Ghimpu, faţă de jurnalişti, indiferent de sursa media pe care o reprezentau", a spus Ostalep.

Fostul diplomat nu consideră că în organizarea mitingului sînt implicate partidele de la guvernare – PDM şi PLDM.

„Ratingul acestor partide la momentul actual este de 3-4%. Ei stau calm şi deocamdată nu comentează ultimele evenimente”, a afirmat expertul.

El prognozează că peste o săptămînă liderul "Partidului Nostru", Renato Usatîi, va ocupa funcţia de primar al municipiului Bălţi, iar la Chişinău vor fi doi candidaţi ce vor trece în turul doi, unul dintre aceştia fiind Zinaida Greceanîi (PSRM).

"Evident că pe flancul drept se conturează o formaţiune nouă şi activă – platforma DA. După alegeri majoritatea localităţilor din republică vor avea altă culoare: la putere vor veni primari din partea "Partidului Nostru" şi Partidului Socialiştilor. Cum pe acest fundal se va simţi guvernarea? Cu pierderea ratingului, cu criza economică, seceta ce urmează, precum şi premierul fără diplomă, care ameninţă că va demisiona? O asemenea situaţie în Moldova, provocată de actualii guvernanţi, nu-mi amintesc", a menţionat Ostalep.

Fostul vicepremier Nicolae Andronic a menţionat că confruntarea de ieri a PL-ului şi platformei DA la 50% au facilitat venirea la putere în Chişinău a reprezentantului PSRM, Zinaida Greceanîi.

"Partidele de stînga trebuie să-i spună Platformei DA mulţumesc. Din păcate, cei care ieri s-au adunat în centrul Chişinăului sînt îngrijoraţi de problemele identităţii naţionale, sînt promotorii ideilor liberale. Nimeni nu a aderat la ei, nicio minoritate naţională, în pofida faptului că sînt siguri de aceasta. Segmentul de dreapta al electoratului se reformatează, şi nu în beneficiul PL", consideră el.

Andronic este convins că alegătorul moldovean trebuie să se trezească.

"Timp de 20 de ani alegătorii bat pasul pe loc, votînd pentru candidaţi şi partide fără valoare. «Careul» formaţiunilor politice nu se schimbă – aceleaşi persoane. În acest cerc nu pot intra alte forţe politice, deşi este necesar. Alegătorul trebuie să ofere asemenea posibilitate sau va fi nevoit să rabde în continuare. Actualii guvernanţi au dat dovadă de lentoare revoltătoare în rezolvarea problemelor cetăţenilor. Iresponsabilitatea lor depăşeşte orice limite. Însă în final totul se va rezolva prin vot şi aici ultimul cuvînt va fi spus de electorat", a spus Andronic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?