X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Ponta: Și în România s-au furat bănci

21 mai. 2015,, 13:30   Politică
2443 1

Ponta: Și în România s-au furat bănci
Foto: protv.md

România a trecut prin crize similare ale sistemului bancar, după care cea mai mare bancă a fost supusă unor fraude de proporții, a declarat premierul român, Victor Ponta, aflat astăzi în vizită la Chișinău. Fiind solicitat să comenteze situația din jurul BEM, Băncii Sociale și Unibank, Ponta a precizat că justiția trebuie să-și spună cuvîntul, iar Guvernul să încerce să repare situația, notează NOI.md.

Potrivit lui Victor Ponta, misiunea premierului Gaburici este una extrem de dificilă la ora actuală. „România a trecut prin aceleași lucruri cred că în anii 1998-1999, cea mai mare bancă românească la rîndul său a fost suspusă unor fraude, pînă la urmă a fost desființată, mă refer la „Bancorex”. Învățăm împreună din greșeli, sînt absolut convins că vinovații trebuie trași la răspundere. Dar nu e treaba guvernelor să vorbească despre asta, ci justiția este cea care decide. Treaba guvernelor e să facă curat și să ia decizii dureroase. Anume la asta m-am referit atunci cînd am spus că domnul Gaburici are o sarcină mai grea decît a mea, la faptul că guvernele vin întotdeauna să repare ceea ce au stricat alții”, a menționat Ponta.

În cadrul întrevederii avute astăzi la Chișinău, Victor Ponta și Chiril Gaburici au mai discutat despre dezvoltarea unor parteneriate în sectorul energetic, proiecte investiționale și sociale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?