X 
Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 506

În băncile din Moldova a crescut ponderea creditelor neperformante

9 mai. 2015,, 14:30   Economie
3324 0

Foto: financiarul.ro

Portofoliul general al creditelor acordate de băncile din Moldova pînă la finele lunii martie 2015 a constituit 41 miliarde 974,3 milioane de lei, majorîndu-se de la începutul anului cu 1 miliard 132,3 milioane de lei sau cu 2,8 la sută. Totodată, soldul creditelor neperformante (substandard, dubioase și compromise) în valoare absolută a crescut cu 624 milioane de lei sau cu 13 la sută, însumînd 5 miliarde 414,3 milioane de lei. Ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor de la începutul acestui an s-a majorat cu 1,2 puncte procentuale – pînă la 12,9 la sută la finele lunii martie, iar ponderea lor în capitalul normativ total a sporit în aceeași perioadă cu 2,4 puncte procentuale – pînă la 16,6 la sută, relatează NOI.md.

Datele au fost prezentate de Banca Națională a Moldovei, care a menționat, totodată, că ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor pe 11 bănci a constituit 9,4 la sută și acest indicator este cu mult mai favorabil decît cel înregistrat de cele 3 bănci problematice (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank), în care ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor a constituit 43,7 la sută, majorîndu-se de la începutul anului cu 3 puncte procentuale.

După cum menționează BNM, indicatorul celor trei bănci aflate în administrare specială a influențat negativ indicatorul pe întregul sector bancar. Concomitent, indicatorul creditelor neperformante în capitalul normativ total pe întregul sector bancar a constituit 16,6 la sută și a fost influențat de indicatorul celor trei bănci aflate în administrare specială, acesta constituind 35,3 la sută.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?