Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Expert-Grup: Băncile problematice din Moldova au nevoie de o injecție financiară enormă

24 apr. 2015,, 14:00   Economie
3793 0
Expert-Grup: Проблемным банкам Молдовы потребуется огромные финансовые инъекции
Foto: gpsaknowledge.org
Indiferent de soluția aleasă pentru cele trei bănci problematice din Moldova: salvarea sau falimentarea lor, aceasta presupune o injecție financiară enormă. Acest fapt l-a menționat în analiza sistemului bancar al țării expertul economic al Centrului Analitic Independent Expert-Grup Alexandru Fala, relatează NOI.md. Potrivit lui, în cazul salvării va fi nevoie de fonduri pentru recapitalizare și asigurarea cu lichidități a instituțiilor financiare, iar în cazul lichidării băncilor vor fi necesare surse pentru a rambursa sumele depuse sub forma de depozite.

Expertul nu a exclus că lichidarea băncilor ar putea fi o operațiune mai costisitoare deoarece poate avea consecințe ample nedorite. Astfel, lichidarea unei bănci ar putea tulbura populația, care ar putea anticipa eronat o prăbușire a întregului sector financiar și ar recurge la retragerea masivă a depunerilor. Acest lucru ar putea determina reducerea bruscă a mijloacelor bancare în bănci și ar impune BNM să finanțeze din nou instituțiile financiare. Alexandru Fala consideră posibil ca soluția finală ar putea fi o îmbinare dintre salvarea și lichidarea băncilor și în acest context pentru a diminua riscurile ar trebui lichidată banca care are o importanță socială mai mică.

În opinia lui, este absolut necesară asigurarea unei evoluții stabile a pieței valutare, fără producerea unor oscilații ample. Pentru a dispune de volumul necesar de resurse, ce ar permite stabilizarea pieței, BNM trebuie urgent să identifice surse pentru majorarea rezervelor valutare. Acest lucru va fi posibil grație negocierii și semnării cît mai rapide a unui nou acord cu FMI. Totuși, după cum consideră expertul, starea sectorului bancar al Moldovei ar putea deveni „mărul discordiei” în cadrul negocierilor. Alexandru Fala este convins că FMI va insista asupra acestui aspect: părții moldovenești i se vor cere garanții reale privind asanarea sectorului și vor fi solicitate informații suplimentare, mai ample privind tranzacțiile dubioase. Pe de altă parte, după cum menționează expertul, grupurile politico-oligarhice nu doresc să fie făcute publice informațiile despre interesele lor din sectorul financiar și despre eventuala lor implicare în anumite operațiuni suspecte. Aceste circumstanțe vor afecta discuțiile cu FMI.

Alexandru Fala consideră absolut necesară schimbarea abordării în supravegherea sectorului financiar și sancționarea participanților la tranzacțiile tenebre. În opinia lui, anumite reușite în depistarea persoanelor fizice și juridice, implicate în operațiunile frauduloase de la băncile problematice, pot fi realizate în această etapă doar sub presiunea partenerilor de dezvoltare, în special FMI și UE, iar în viitorul mai îndepărtat de timp doar în contextul maturizării clasei politice.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?