Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Ajutor pentru participanţii la lichidarea avariei de la Cernobîl

22 apr. 2015,, 16:00   Societate
3873 0

Foto: trm.md

De astăzi, Fondul Republican de Susţinere Socială a Populaţiei a început să acorde ajutoare materiale participanţilor şi familiilor celor decedaţi în urma lichidării consecinţelor catastrofei nucleare de la Cernobîl, Ucraina. Un anunţ în acest sens a făcut Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Ajutorul financiar este acordat cu prilejul împlinirii a 29 de ani de la producerea accidentului. Fiecare persoană din categoriile menţionate va primi cîte o mie de lei. Peste 2 500 de oameni vor beneficia de o asemenea alocaţie. În acest scop, din Fondul Republican de Susţinere Socială a Populaţiei au fost viraţi peste 2,5 mln de lei (125 mii de euro).

La 26 aprilie 1986, ora 01.23, a explodat reactorul IV al Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl, după care a urmat o contaminare radioactivă a zonei înconjurătoare. Specialiştii spun că efectele accidentului de la Cernobîl pot fi comparate cu cele produse în urma unei explozii a 500 de bombe nucleare, de mărimea celor de la Hiroshima şi Nagasaki. La lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl au participat peste 3 500 cetăţeni ai Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?