Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

Prințul Harry "detestă" selfie-urile

8 apr. 2015,, 02:00   Externe
5494 1

Foto: livejournal.com

Prințul Harry, care a ajuns luni la Canberra pentru a-și începe detașarea de o lună în cadrul armatei australiene, a declarat că urăște selfie-urile, preferând de departe fotografiile tradiționale, relatează marți AFP.

Sute de tineri admiratori i-au oferit o primire călduroasă prințului în capitala australiană cu ocazia singurului eveniment public prevăzut în timpul șederii sale de o lună în această țară.

"Nu-mi plac selfie-urile", a precizat prințul Harry atunci când o adolescentă a întrebat dacă și-ar putea face o fotografie împreună.

"Sincer, ar trebui să le dați uitării. Știu că sunteți tineri, dar selfie-urile sunt niște lucruri rele. Faceți fotografii normale", i-a sfătuit prințul.

Harry, ale cărui escapade din tinerețe i-au adus reputația de petrecăreț vesel, a încercat în ultimul timp să ofere publicului o imagine mai matură, iar angajamentul său militar a jucat un rol central în această privință.

După detașarea în Australia, prințul a anunțat că se va retrage din armata britanică — o decizie care a surprins numeroși observatori, deoarece Harry își îndeplinise visul din copilărie de a activa în armată și părea mulțumit de această viață.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?