Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4033

Candu după întrevederea cu Vlah: Am găsit un limbaj comun

1 apr. 2015,, 13:35   Politică
5280 2

Candu după întrevederea cu Vlah: Am găsit limbă comună
Foto : kp.md

Un grup de lucru interparlamentar urmează a fi format în viitorul apropiat, pentru ajustarea legislației naționale la prevederile Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei. Asupra acestui lucru au convenit astăzi președintele Parlamentului, Andrian Candu, și bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, în cadrul primei lor întrevederi, notează NOI.md.

„Aici s-au încheiat toate bătăliile politice, intrăm într-o nouă etapă de colaborare, la toate nivelurile de stat. Am găsit un limbaj comun cu doamna Vlah, altfel nici nu se putea. Sînt sigur că vom conlucra și pe viitor. Avem toată deschiderea față de conducerea Găgăuziei, în așa fel încît să avem o abordare cît mai productivă”, a menționat Candu.

La rîndul său, Irina Vlah s-a arătat mulțumită de rezultatele convorbirii, precizînd că a ajuns la un consens cu Andrian Candu, în ceea ce privește soluționarea problemelor regiunii.

„Una dintre problemele cheie este păstrarea limbii găgăuze și a identității găgăuze. Totodată, este important să fie create condițiile necesare pentru ca locuitorii regiunii să însușească limba de stat. Ne dorim să fim integrați în toate procesele social-politice. Una dintre marile lacune ale locuitorilor din regiune ține de necunoașterea limbii de stat. Am vorbit și despre posibilitatea alocării a 5% din resursele Fondul rutier al Republicii Moldova pentru Fondul rutier al autonomiei. De asemenea, agricultorii noștri au nevoie de suport din partea statului”, a menționat Vlah.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?