Foto: ruvr.ru |
Ministrii de Externe ai statelor membre UE au aprobat luni semnarea Acordului de asociere cu Bosnia-Hertegovina, potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene.
"Consiliul UE saluta, in contextul concluziilor din 15 decembrie 2014, adoptarea angajamentului formal de catre Presedintia Bosniei-Hertegovina pe 29 ianuarie", precizeaza Consiliul UE.
"Salutand angajamentele asumate de Bosnia-Hertegovina si potrivit concluziilor din 15 decembrie 2014, Consiliul UE constata ca sînt intrunite conditiile necesare si continua procedura pentru intrarea in vigoare a Acordului de Stabilizare si Asociere cu Bosnia-Hertegovina", precizeaza comunicatul.
Decizia UE reprezinta primul pas facut in ultimii ani in relatia cu Bosnia-Hertegovina, care se confrunta cu stagnare economica si puternice clivaje politico-etnice, dupa razboiul civil incheiat in 1995.
Acordul de Stabilizare si Asociere intre Bosnia-Hertegovina si UE probabil va intra in vigoare peste cateva saptamani, iar negocierile in vederea posibilei aderari la Uniunea Europeana ar putea fi lansate oficial abia peste cativa ani.
Adăuga comentariu