X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Ioniță: Cum deprecierea leului influențează inflația?

15 feb. 2015,, 10:00   Economie
7721 0
Ионицэ: Как падение лея влияет на инфляцию?
Foto: moldnews.md
„După ce din țară a fost scos un volum atît de mare de valută forte, leul se depreciază, iar ulterior crește rata inflației. Acest impact al diferenței cursului valutar asupra inflației experții de la IDIS Viitorul au încercat să-l înțeleagă încă în anul 2006, însă atunci noi ne confruntam cu altă problemă (valuta se aprecia) și noi calculam dacă aceasta nu va provoca micșorarea prețurilor. În prezent, această legătură este mult mai puternică. Deprecierea leului cu 1% va cauza o creștere a ratei inflației cu 0,5%-0,6%. Acest al doilea proces rămîne în urmă cu 2-3 luni, iar aceasta înseamnă că la sfîrșitul anului curent rata inflației va de cel puțin 20-22%”, a declarat ex-președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Veaceslav Ioniță, în cadrul ședinței clubului de presă „Rezonanța socială”, informează NOI.md.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, în primul rînd trebuie de majorat tariful la energia electrică, deoarece furnizorii suportă lunar pierderi de zeci de milioane de lei. „Însă degrabă vor fi alegerile locale (cu alegerile parlamentare anticipate situația încă rămîne neclară), de aceea există tentația politică de a evita creșterea prețurilor. În această situație trebuie de ales – ori vom avea cu siguranță deconectări în lanț a energiei electrice, ori va trebui de majorat tarifele”, a declarat expertul, precizînd că aceasta este valabil pentru toate serviciile.

„Cea mai importantă problemă este legată de pensionari. De la 1 aprilie urmează să fie indexate pensiile, care depind de rata inflației și creșterea salariului mediu în anul 2014. Acest mecanism funcționează din anul 2004, însă ultimul an se deosebește de perioada de atunci prin faptul că s-a creat o situație atipică. Se așteaptă o creștere bruscă a prețurilor și noi trebuie să avem un instrument de reglementare sau să fim de acord cu aceea că nivelul de trai al acestor categorii va scădea cu cel puțin 20%. Așa că avem o problemă serioasă.

Concomitent, deprecierea leului cu 1% majorează cu 0,5%-0,6% veniturile la buget. Nominal, la noi acumulările la buget cresc din contul deprecierii monedei naționale, însă deficitul bugetului oricum va fi mare. Este puțin probabil ca ministrul Finanțelor să propună Parlamentului ca o parte din banii obținuți de pe urma deprecierii leului să fie întoarsă celei mai vulnerabile categorii – pensionarilor”, a spus economistul.

„Primăvara trecută am avut întrevederi cu partenerii financiari ai Moldovei care mi-au spus că dacă nu vom rezolva situația la Banca de Economii, nu vom mai fi ajutatți. De aceea, cred că în primul rînd cei de la FMI și Banca Mondială vor dori să știe care e situația la Banca de Economii, care este deficitul bugetului, veniturile și chetuielile. Rapoartele FMI sînt folosite de Comisia Europeană la adoptarea deciziilor, iar această structură, la rîndul ei, trebuie să raporteze despre situația legată de Moldova în fața Parlamentului European, în care o parte din deputații din țările Europei Occidentale sînt împotriva finanțării statelor din Europa de Est.

În afară de aceasta, noua componență a Parlamentului European va atrage atenție asupra faptului că americanii nu oferă Guvernului RM bani direct, ci prin intermediul unui fond. Comisia Europeană alocă banii direct în bugetul moldovenesc și nu poate garanta că aceste mijloace vor fi cheltuite corect. De aceea, Comisia Europeană ar trebui să-i spună guvernului nostru: „Ajutați-ne să vă ajutăm”.

În acest sens este elocvent exemplul României, unde în anul 1996 nu erau investiții străine serioase. Însă acest stat a început să întreprindă măsuri corespunzătoare, datorită cărora a intrat în lista primelor patru țări din lume după numărul de locuri de muncă noi deschise pe parcursul unui an – 140 de mii. Iată ce trebuie să facem și noi”, consideră Veaceslav Ioniță.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?