Modelul transnistrean pentru Donbass

Foto: 1tv.ru

Xenia Florea

Miercuri, 11 februarie, la Minsk este planificată întrevederea liderilor din „formatul Normandia” pentru reglementarea conflictului ucrainean.

Întrevederea va avea loc, dacă va fi respectat un șir de „dar”. Precum a declarat președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, runda de la Minsk va fi posibilă doar în cazul coordonării „unui șir de poziții”.

Despre faptul că întrevederea privind Ucraina este planificată, dar nu este garantată, a declarat luni la Bruxelles ministrul Afacerilor Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Potrivit lui, reuniunea este planificată pentru 11 februarie, însă pentru ca dialogul să aibă loc, „încă mai trebuie multe de făcut” și de aplanat „cele mai serioase probleme”.

Iar ministrul de externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova speră că la summitul în „formatul Normandia” vor fi totuși adoptate decizii importante.

Implementarea modelului transnistrean

Judecînd după toate aparențele, este vorba de realizarea așa-zisului scenariu transnistrean pentru autoproclamatele republici Donețk și Lugansk.

Precum a comunicat săptămîna trecută publicația The New York Times, Vladimir Putin le-a propus cancelarului Germaniei, Angela Merkel, și președintelui Franței, Francois Hollande, o foaie de parcurs privind crearea în Ucraina a „noii Transnistrii”. „Nu e un plan de pace, a declarat un diplomat, citat de publicația americană. Este o foaie de parcurs privind crearea noii Transnistrii sau Abhazii în Ucraina”.

De asemenea, sursele citate de publicație afirmau că planul menționat „a fost prea cinic și, în esență, propunea pur și simplu înghețarea conflictului”. În rezultat, fără a include de jure Sud-Estul Ucrainei în componența sa, Federația Rusă ar fi susținut neoficial aceste formațiuni statale, inclusiv financiar, și le-ar fi controlat. Așa cum se întîmplă acum cu Transnistria.

După ce au primit „planul Putin”, Angela Merkel și Francois Hollande imediat au elaborat „planul lor de reglementare pașnică a situației din Ucraina”, ce constituie o „dezvoltare creativă” a acordurilor de la Minsk, nu chiar avantajoase pentru Moscova (situația din regiune s-a mai schimbat). Cu acest plan, joia trecută, Merkel și Hollande au mers inițial la președintele Ucrainei, Piotr Poroșenko, iar vineri, 6 februarie – la negocieri cu Vladimir Putin.

Despre „planul de pace” Hollande-Merkel, sau cum este numit oficial „pachetul de măsuri în cadrul eforturilor de reglementare atotcuprinzătoare a conflictului din Estul Ucrainei”, deocamdată, nu se cunosc prea multe. Experții vorbesc despre o „variantă mai simplă a modelului transnistrean”.

„Noi vom face noi propuneri privind reglementarea conflictului din Ucraina, iar acestea vor fi bazate pe integritatea teritorială a țării”, a anunțat Francois Hollande, în drum spre Kiev. „Merkel și Hollande l-au chemat pe Piotr Poroșenko să se gîndească asupra «variantei transnistrene» și să înghețe conflictul din Donbass pentru o perioadă nedeterminată”, a comunicat agenția de știri „Harkov” după întrevederea liderilor europeni cu președintele Ucrainei. Același lucru l-au declarat pentru agenția „Interfax” surse apropiate de grupul de contact pentru reglementarea pașnică a situației din Donbass.

Potrivit presei, acum, principalele negocieri dintre Moscova, Berlin, Paris și Kiev au loc în jurul a trei subiecte principale: 1) Stabilirea liniei de separare a părților aflate în conflict de-a lungul frontierelor administrative a fostelor regiuni ucrainene Donbass și Lugansk; 2) Introducerea pacificatorilor străini; 3) Oferirea statutului special pentru Donbass, cu fixarea acestui statut în Constituția Ucrainei, precum și extinderea competențelor autonome pentru alte regiuni ale țării, care, de facto, vor transforma Ucraina în federație.

Se pare că acestea și sînt „un șir de poziții”, de a căror coordonare depinde dacă va acea loc sau nu întrevederea de la Minsk în „formatul Normandia” privind reglementarea conflictului ucrainean și cît de reușite vor fi rezultatele ei.

Iar SUA sînt împotrivă

Mulți comentatori și experți ucraineni și europeni sînt sceptici în privința succesului „proiectului de pacificare” pentru Ucraina.

În primul rînd, pentru că Washingtonul, interesat de escaladarea conflictului, nu este de acord cu sistarea acțiunilor militare în Sud-Estul Ucrainei și cu orice reglementare pașnică.

Precum a declarat săptămînalului ucrainean Vremia.ua președintele Centrului de Analize și Prognozare, Rostislav Ișcenko, SUA sînt interesate de extinderea conflictului pe întreg teritoriul Ucrainei. „Escaladarea acțiunilor militare va conduce la extinderea războiului civil pe întreg teritoriul Ucrainei și la destrămarea țării. Procesul de dezintegrare a început și ia amploare. Or, distrugerea Ucrainei este avantajoasă pentru SUA, pentru a-și slăbi concurenții. Țara va fi restabilită de Rusia și țările Uniunii Europene din contul propriilor resurse”, consideră expertul.

În afara istovirii concurenților, escaladarea conflictului din Ucraina este de mare ajutor industriei militare americane. Pe 18 decembrie anul trecut, președintele Barack Obama a semnat „Actul de susținere a democrației în Ucraina”, în care se menționează despre acordarea unui ajutor militar în valoare totală de 350 de milioane de dolari. 100 de milioane de dolari vor fi oferiți în anul 2015, cîte 125 de milioane – în 2016 și 2017. Asistența va conține armament antitanc, armament și muniții pentru militari, radare pentru depistarea instalații de artilerie, drone pentru supravegherea tactică, echipament pentru comunicații.

Iar astăzi, Statele Unite declară despre posibilitatea livrării în Ucraina a armamentului defensiv (așa-zisele „arme letale”). „Dacă ei vor livra armament, atunci va avea loc escaladarea conflictului, el va crește”, a declarat drept răspuns la planul americanilor, secretarul Consiliului Securității al Rusiei, Nikolai Patrușev. Iar președintele Comisiei pentru afaceri externe a Dumei de Stat, Alexei Pușkov, susține că posibilele livrări de arme Kievului ar putea avea drept efect o imixtiune militară străină, prezentînd un pericol real pentru securitatea europeană.

Liderii europeni, rămînînd fideli relațiilor aliate cu SUA, de asemenea, sînt categoric împotriva livrărilor de arme letale în Ucraina. Statele Unite, ca de obicei, vor sta la ei, după ocean, culegînd roadele, iar Europa, care și așa este acum cutremurată, va fi nevoită să suporte consecințele conflictului din Ucraina.

După alegeri, Grecia declară dragoste Rusiei și, precum afirmă experții, „îi răsucesc mîinile Angelei Merkel”. Noul premier al țării, Alexis Tsipras, a pregătit un plan secret de ieșire a Greciei din NATO, care amenință cu schimbarea cursului jocului geopolitic internațional. Ciprul este de acord să-i ofere Rusiei teritoriul pentru bazele sale militare. Potrivit publicației italiene „Il Giornale”, „noi am putea obține o mică Cubă chiar lîngă ușile noastre”.

Blitzkriegul economic împotriva Rusiei nu a adus rezultatele scontate. Barack Obama s-a grăbit, confundînd realitatea, cînd cu două săptămîni în urmă a anunțat că economia rusă se află în ruine datorită acțiunilor SUA. Prețul la petrol este principala sursă de suplinire a bugetului rusesc – din nou a început să crească. Iar Uniunea Europeană, din cauza introducerii sancțiunilor antirusești, a pierdut 21 de miliarde de euro.

După introducerea sancțiunilor, autoritatea lui Vladimir Putin nu a scăzut, ci, dimpotrivă, a crescut. Contrar așteptărilor, în urma izolării internaționale, în Rusia nu s-au produs explozii sociale – Occidentul s-a lovit încă o dată de misterul sufletului rus. Dar și izolarea propriu-zisă nu a avut loc: după răcirea relațiilor cu Occidentul, Rusia și-a întărit legăturile cu Orientul, s-a apropiat de Turcia, iar acum zdruncină Uniunea Europeană (Grecia și Ciprul).

Pe fondul acestor evenimente, în interiorul UE, „partidul războiului” își pierde pozițiile. Președintele Cehiei, Milos Zeman, a chemat la anularea cît mai urgentă a sancțiunilor antirusești. Ungaria a mers împotriva Bruxelles-ului. Europa nu mai vrea să întrețină Ucraina.

Așa că actuala politică Hollande-Merkel, încercarea de a ajunge la un acord cu Moscova și Kievul și de a îngheța conflictul ucrainean este o măsură impusă. O încercare de a stinge incendiul din propria casă și de a nu face jocul SUA.

Însă Washingtonul va face tot posibilul pentru ca Berlinul, Parisul, Moscova și Kievul să nu ajungă la un acord. Luni, în cadrul conferinței de presă comune cu Angela Merkel, Barack Obama a declarat direct că, deși SUA ocupă o poziție comună cu Europa privind principiul integrității Ucrainei, între Washington și capitalele europene ar putea apărea „divergențe de ordin tactic” în problema reglementării conflictului.

Kievul este prea dependent de Washington. Iar o reglementare pașnică a conflictului din sud-est contravine intereselor liderilor ucraineni, deoarece acțiunile militare permit distragerea atenției societății de la măsurile nepopulare, eșecuri și erori. Totodată, potrivit experților, acestea ar putea servi drept motiv pentru suprimarea protestelor împotriva puterii, ce ar putea fi amenințată de criză în această primăvară.

În același timp, actuala putere ucraineană este un mare partid al războiului. Și chiar dacă Hollande și Merkel îl vor convinge pe Poroșenko să accepte federalizarea puterii și acordarea autonomiei largi raioanelor de Sud-Est, premierul Arseni Iațeniuk și partidele radicale din Radă, susține expertul resursei „Expert Online” Gevorg Mirzaian, nu vor sta cu mîinile în sîn, obținînd o posibilitate excelentă de a juca, pe fundalul lui Poroșenko, rolul de „patrioți” și „apărători” ai țării.

Așa că nu e de mirare că Angela Merkel a declarat în ajunul întrevederii de la Minsk că are dubii față de succesul negocierilor în „formatul Normandia”. „Nu am garanții. Nu pot da nicio garanție pentru rezultatele negocierilor de miercuri. E posibil să nu iasă nimic”, a declarat ea, accentuînd că soluția diplomatică rămîne singura soluție pentru reglementarea conflictului.

Modelul transnistrean pentru Transnistria nu mai este valabil

Cu cîțiva ani în urmă, aceeași Angela Merkel încerca activ să se debaraseze de modelul transnistrean, pe care acum îl consideră destul de acceptabil pentru Donbass.

După ce în iunie 2010, președintele de atunci al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, și Angela Merkel au semnat Memorandumul privind crearea Comitetului Rusia-UE pentru problemele politicii externe și securității, au început discuții active privind existența noului plan de reglementare a conflictului transnistrean – așa-zisul plan Medvedev-Merkel.

În esență, a avut loc revenirea la „Memorandumul Kozak” din 2003, la a cărui semnare președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a renunțat în ultimul moment. Potrivit versiunii oficiale, el nu a putut accepta prezența trupelor militare ruse pe teritoriul țării pînă în 2020, prevăzută în memorandum. Conform versiunii neoficiale, Voronin a fost presat de Washington.

Conform planului Medvedev-Merkel, Republica Moldova ar fi trebuit să renunțe la principiul unitar ce frînează procesul de negocieri. Transnistria, obținînd un statut special (autonomie cu competențe extinse), ar fi intrat definitiv în Federația Moldovenească. Rusia, și-ar fi retras treptat trupele din regiune sau ar fi demonstrat „deschidere prin oferirea permisiunii UE și OSCE de a-și introduce pacificatorii și alți militari în Transnistria”. Moldova ar fi obținut statutul de stat neutru, iar Uniunea Europeană i-ar fi „dăruit” Rusiei regimul fără vize.

Însă, ca și în cazul cu Memorandumul Kozak, se pare că au intervenit SUA. Cum scria controversatul site WikiLeaks, „Statele Unite nu sînt deloc fericite de cele întîmplate, dar nu doresc o confruntare în Moldova din cauza altor probleme pe axa Moscova-Washington. De aceea, SUA vor ruga Lituania, Polonia, România și Marea Britanie să preseze cele trei partide (alianța de guvernare) de la Chișinău să respingă planul ruso-german de reglementare”.

A fost oare într-adevăr aici mîna Statelor Unite nu este atît de important. Deoarece la putere în Rusia a revenit Vladimir Putin – adeptul unui dialog mai dur cu Occidentul față de predecesorul său.

În aceste condiții, Occidentul a început să promoveze o nouă variantă de soluționare a conflictului transnistrean – „europenizarea selectivă” a Moldovei sau așa-zisul model al Ciprului. Adică, „europenizarea” unei părți a țării cu păstrarea statu-quoului în altă parte a ei.

Intenția partenerilor occidentali, în principiu, era clară: la ce bun să-l tragi pe cel încăpăținat, dacă el poate fi impus? Republicii Moldova, care demonstrează „merite excepționale” în procesul de integrare europeană, i se oferă diferite facilități în limite rezonabile, inclusiv crearea zonei de liber schimb cu Uniunea Europeană. Preferințele comerciale autonome își încetează acțiunea, iar întreprinderile transnistrene se confruntă cu înăsprirea regimului comercial cu Uniunea Europeană. În final, nerecunoscuta RMN, care făcea comerț activ cu Occidentul, se află în pragul alegerii – încotro să meargă?

În prezent anume acest plan este implementat activ, însă este prematur să vorbim despre rezultatele lui practice. În primul rînd, o ZLS completă dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană încă nu a fost creată. În al doilea rînd, preferințele comerciale cu UE vor înceta să acționeze doar la sfîrșitul anului 2015. În al treilea rînd, Rusia a făcut un pas înainte și și-a închis piața pentru mărfurile moldovenești, iar facilitățile europene, acordate Moldovei de urgență, ca răspuns la acțiunile Rusiei, nu au funcționat din cauza birocrației din UE și a faptului că producătorii moldovenești nu au fost gata de cerințele comerciale. În al patrulea rînd, din cauza acutizării situației geopolitice actuale, Rusia nu va sta să urmărească pasiv cum Transnistria este luată de sub nasul ei și este impusă să se „europenizeze” în componența Republicii Moldova unitare și indivizibile. În aceste condiții, „modelul cipriot” pentru Transnistria ar putea să nu funcționeze așa cum au planificat inițial autorii lui.