Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4007

Marine Le Pen acuză administraţia de la Washington că încearcă să pornească un război în Europa

10 feb. 2015,, 01:00   Externe
7761 19

Foto: ruvr.ru

Liderul partidului de extremă-dreapta Frontul Naţional Francez, Marine Le Pen (foto), se declară în favoarea negocierilor cu Rusia în sprijinul federalizării Ucrainei, acuzând Statele Unite că vor să declanşeze un război în Europa, relatează RTL.

"Eu aş fi iniţiat negocieri diplomatice cu Rusia pentru federalizarea Ucrainei chiar înaintea referendumului privind statutul Crimeei", a declarat Marine Le Pen, criticând planul de pace prezentat de cancelarul Germaniei, Angela Merkel şi de preşedintele Franţei, Francois Hollande.

"François Hollande şi Angela Merkel ascultă ordinele date de către preşedintele Statelor Unite, Barack Obama. Se comportă precum valeţi ai americanilor. Dar americanii vor să lanseze un război în Europa", a adăugat Marine Le Pen.

"Vladimir Putin trebuie să ne fie partener. De câţiva ani, există o formă de război rece în relaţia cu Rusia. Acest lucru este stupid din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere geopolitic, pentru că facilităm apropierea Rusiei de China", a concluzionat Le Pen.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?