Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4011

Hollande: este "una din ultimele șanse" de a ajunge la un acord

7 feb. 2015,, 20:00   Externe
7820 12

Foto: agerpres.ro

Președintele francez Francois Hollande a declarat sâmbătă că negocierile purtate de Franța și Germania cu Rusia pentru a încerca să obțină un acord de pace în Ucraina reprezintă "una din ultimele șanse" de a evita "războiul", relatează AFP și Reuters."Cred că este una din ultimele șanse. Dacă nu reușim să obținem un acord durabil de pace, cunoaștem perfect scenariul: există un nume, se cheamă război", a declarat Hollande, revenit în Franța după negocierile din cursul nopții de la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin și cancelarul german Angela Merkel.

Cu puțin timp în urmă, Angela Merkel a declarat în cadrul Conferinței pentru securitate de la Munchen că "nu este sigur" că negocierile începute vineri cu Kremlinul vor avea succes. Negocierile cu Vladimir Putin au permis progrese către redactarea unui document vizând încheierea a zece luni de criză în Ucraina. Nicio informație privind acest proiect de acord nu a transpirat însă în exterior, ceea ce face dificilă orice estimare privind viabilitatea unui eventual plan de pace și capacitatea sa de a soluționa un conflict soldat deja cu peste 5.300 de morți, comentează AFP.

Discuțiile urmează să continue duminică, într-o conferință telefonică între cuplul Hollande-Merkel, Vladimir Putin și președintele ucrainean Petro Poroșenko. "Trebuie să ne apropiem încă punctele de vedere, este motivul pentru care vor mai exista discuții", a explicat sâmbătă Hollande. "Atâta timp cât scopul nu este atins, atâta timp cât acordul nu este semnat, există un risc", a avertizat el. "Franța joacă un rol major împreună cu Germania, dar nu poate reuși singură. Eu și dna Merkel nu vom reuși singuri, noi ne-am asumat responsabilitățile, acum toate celelalte părți trebuie să fie la înălțimea a ceea ce se așteaptă de la ele", a adăugat președintele francez.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?