X 
Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4031

CNA: Ancheta în dosarul delapidărilor de la Banca de Economii şi Banca Socială va fi continuată

6 feb. 2015,, 16:15   Societate
4576 2
Foto: noi.md
Şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie (CNI), Bogdan Zumbreanu, a declarat că "ancheta în privinţa dosarului delapidărilor de la Banca de Economii şi Banca Socială va fi continuată". Funcţionarul a dat aceste asigurări vineri, comentînd în fața jurnaliștilor acţiunile întreprinse de angajații CNA, informează agenţia "Infotag".

"Au fost desfăşurate 26 de percheziţii în oficiile şi casele angajaţilor celor două bănci, precum şi ale unor beneficiari de credite neperformante. Patru oameni au dat mărturii la CNA, un altul va fi interogat pînă la sfîrşitul zilei. Toţi sînt suspecţi în două dosare penale, legate de delapidarea banilor de la Banca de Economii şi Banca Socială, iar mai apoi – peste hotare. Îi suspectăm de abuz în serviciu, ceea ce a dus la prejudiciu în proporţii deosebit de mari. În baza acestui articol, ei riscă pînă la şapte ani de închisoare. Ei nu se declară vinovaţi şi sînt dispuşi să coopereze cu ancheta", a spus Zumbreanu.

El a mai relatat că nimeni nu a fost arestat, însă tuturor le-a fost indicat să se prezinte la organele de cercetare la solicitare.

"Dacă cineva va încălca această prescripţie, în privinţa lor poate fi aplicată o altă măsură preventivă. Nu sîntem interesaţi de arestarea suspecţilor, deoarece în acest caz nimeni nu va putea comunica cu ei. Este în interesul nostru ca ei să coopereze cu ancheta, inclusiv cu cea desfăşurată de auditorii internaţionali, care cu siguranţă vor dori să audieze aceste persoane, care au luat decizii în bănci", a spus reprezentantul CNA.

Potrivit lui, angajaţii băncilor, care au dat mărturii, sînt suspectaţi de cauzarea unui prejudiciu în valoare de 11 miliarde de lei.

"Aceşti bani au fost transferaţi peste hotarele ţării. În prezent este imposibil de a-i returna, deşi am adresat solicitări de rigoare autorităţilor din alte ţări", a menţionat Zumbreanu.

El a mai relatat că "unii beneficiari ai creditelor evită să coopereze cu ancheta".

"Săptămîna viitoare în privinţa acestor persoane pot fi aplicate anumite măsuri preventive, cineva poate fi dat în urmărire. Deocamdată am confiscat anumite documente, am stabilit bunurile pe care poate fi pus sechestru", a spus reprezentantul CNA, adăugînd că "CNA tîrziu a început ancheta pentru a nu dăuna unui sector atît de sensibil cum este sectorul bancar".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?