Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Boțan: Ghimpu și Leancă au șansa să facă un joc inteligent

2 feb. 2015,, 17:30   Politică
10205 10

Foto: ipn.md

Mihai Ghimpu și Iurie Leancă pot deveni de voie, de nevoie aliați, întrucît împărtășesc viziuni comune pe mai multe dimensiuni legate de activitatea guvernamentală. Declarația aparține analistului politic Igor Boțan și a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Unimedia, notează NOI.md.

În opinia lui Boțan, șanse pentru învestirea unui nou guvern în frunte cu Iurie Leancă există, dar totul depinde de modul în care vor decurge tratativele dintre liderul liberalilor și actualul premier. Interesele celor doi se intersectează în anumite puncte, spune Boțan, după ce Leancă a invitat, pe cont propriu, o companie internațională care să investigheze cazul BEM.

„Voronin a spus public că nu-l va susține pe Leancă, dar cu Mihai Ghimpu lucrurile sînt mai interesante, aici este spațiu pentru un joc. Ghimpu este prins într-o situație delicată, dar dacă va face un joc inteligent, poate scoate profit din asta. Există o șansă și această șansă trebuie jucată. M-ar interesa să fiu martorul unui joc inteligent din partea lui Leancă și Ghimpu. Pe de altă parte, Leancă a făcut pași în direcția dorită de Ghimpu. Ei sînt doi lideri care, în mod întîmplător, bat în același cîmp și de voie, de nevoie devin aliați. Ce are de cîștigat Ghimpu, dacă vine alt candidat, care cu siguranță va fi votat de comuniști? Avem un fel de convergență a doi lideri, care, cel puțin, sînt percepuți ca fiind nedoriți”, a explicat Boțan.

Totodată, directorul Asociației pentru Democrație Participativă „ADEPT” susține că o guvernare minoritară va constitui un joc riscant pentru Moldova.

„Cei patru ani înainte cu așa-zisa guvernare minoritară țin de capacitatea de navigare între stînci subacvatice a unui singur om – liderul PD, Vlad Plahotniuc. Doar un personaj ca el poate înțelege un astfel de joc, toți ceilalți implicați atunci cînd ies în fața presei, nu au față. Se pare că celelalte personaje sînt marionete. Deci, guvernarea minoritară va fi bazată pe intuiția și capacitatea lui Plahotniuc de a naviga printre stînci subacvatice”, a menționat Boțan.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?