Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4027

Cehia contribuie la dezvoltarea statisticii demografice în Moldova

23 ian. 2015,, 12:45   Societate
2790 0
Foto: komiinform.ru
Cehia contribuie la dezvoltarea statisticii demografice în Moldova, prin realizarea proiectului de cooperare moldo-ceh "Suportul integrat pentru dezvoltarea statisticii demografice în Republica Moldova", desfăşurat în perioada 2013-2915.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la un comunicat al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, proiectul a fost implementat de Universitatea Carol în Praga, iar beneficiarii sînt Centrul de Cercetări Demografice al Institutului Naţional de Economie, Universitatea de Stat din Moldova, Biroului Naţional de Statistică şi Academia de Studii Economice.

În opinia directorului Institutului Naţional de Economie, Alexandru Stratan, implementarea proiectului moldo-ceh a contribuit semnificativ la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale demografilor moldoveni.

Preşedintele AŞM, Gheorghe Duca, a accentuat importanţa cercetărilor demografice în societatea contemporană, mulţumind Cehiei pentru suportul acordat Centrului de Cercetări Demografice, fapt care va contribui esenţial la racordarea acestuia la standardele europene în domeniul de cercetare.

Reprezentanta Ambasadei Cehiei în Moldova, Katerina Silhankova, a menţionat progresul obţinut în derularea proiectului, acesta fiind rezultatul efortului comun al implementatorilor din Cehia şi instituţiilor beneficiare din Republica Moldova.

Reprezentantul Universităţii Karol din Praga, coordonatorul proiectului, Tomaş Kucera, a menţionat că actualmente este în derulare cursul de instruire în domeniul prognozării demografice, fapt ce va spori capacitatea instituţională în acest domeniu.

În cadrul proiectului, au fost echipate 15 locuri de muncă cu mobilier necesar şi tehnică performantă, softuri licenţiate specializate. De asemenea, a fost amenajat în totalitate un laborator metodico-ştiinţific şi procurată literatura de specialitate necesară. Totodată, în cadrul proiectului a fost deschis accesul Institutului Naţional de Cercetări Economice la sursele electronice Ebrary: www.ebrary.com

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?