X 
Transnistria stiri: 1434
Preşedintele stiri: 4033

Un presupus lider local al grupării Stat Islamic a fost arestat în Pakistan

22 ian. 2015,, 11:50   Externe
3109 0

Foto: stiripesurse.ro

Serviciile de informaţii pakistaneze au arestat un presupus lider local al grupării Stat Islamic şi pe doi dintre complicii lui în oraşul Lahore (est), într-un moment în care talibanii au început să jure credinţă mişcării jihadiste care controlează zone extinse din Siria şi Irak, relatează AFP.

Surse din cadrul serviciilor de securitate au anunţat miercuri seara arestarea în Lahore a lui Yousaf al-Salafi, un pakistanezo-sirian în vîrstă de aproximativ 40 de ani, a imamului Hafiz Tayyab şi a unui alt complice identificat drept "Doctorul" Fuwad, ce recrutau tineri pentru a-i trimite să lupte alături de SI în Siria.

"În timpul anchetei, el a recunoscut că pune în aplicare operaţiuni ale SI în Pakistan", a adăugat o sursă din cadrul serviciilor de securitate, sugerînd că Yousaf al-Salafi deţine o poziţie importantă în cadrul mişcării.

Yousaf al-Salafi a ajuns în Pakistan în urmă cu cinci luni, la bordul unui avion care venea din Turcia. În ultimele luni, el s-ar fi întîlnit cu talibani pakistanezi în zonele tribale din nord-vest, un refugiu al islamiştilor înarmaţi situat la graniţa cu Afganistanul.

Cu ajutorul complicilor săi, el a mers în mai multe şcoli coranice din Sialkot şi Gujranwala, în Pendjab (est), pentru a recruta tineri pakistanezi care să se alăture SI, şi primea chiar 600 de dolari pentru fiecare reccrut trimis în Siria, potrivit acestei surse.

În ultimele luni, oficialii afgani şi pakistanezi şi-au exprimat temerile cu privire la extinderea SI în regiune, în timp ce o perioadă de incertitudine se deschide odată cu încheierea misiunii de luptă a NATO în Afganistan.

Fluturaşi care fac apel la ralierea la gruparea SI au apărut în ultimele luni în nord-vestul Pakistanului şi în sudul Afganistanului.

În ultima ediţia a Dabiq, revista sa de propagandă, SI povesteşte traseul parcurs de un combatant arab, prezentat ca fiind real dar care ar putea fi totuşi fictiv, dezamăgit de experienţa sa alături de talibanii afgani şi Al-Qaida în zonele tribale pakistaneze.

"Mărturia" critică obiceiurile "tribale" şi "neislamice" ale talibanilor afgani şi "metodele pacifiste" încurajate de Al-Qaida, dar laudă talibanii pakistanezi din gruparea TTP, prezentaţi ca fiind "printre cei mai buni mujahedini din regiune".

Circa zece talibani de rang înalt, în principal pakistanezi, au jurat credinţă "colectiv" Statului Islamic, care a proclamat un califat în Siria şi Irak, potrivit unei înregistrări video difuzate la începutul lunii pe forumurile jihadiste.

În această înregistrare în arabă adresată conducerii SI, jihadiştii afirmă că sînt conduşi la nivel local de Saeed Khan, un combatant din zona tribală Orakzai, în nord-vestul Pakistanului, fără să menţioneze însă numele lui Yousaf al-Salafi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?