Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Noi reguli pentru vămuirea mărfurilor

21 ian. 2015,, 08:15   Economie
17376 2

Foto: noi.md

Victor Surugiu

De la începutul lunii curente, vămuirea mărfurilor are loc conform regulilor noi: a intrat în vigoare Legea privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor. În procesul examinării consecinţelor adoptării acestui document au fost multe divergenţe, însă textul documentului la momentul intrării lui în vigoare a rămas nemodificat. Din 1 martie 2015, noua nomenclatură le va oferi posibilitatea întreprinzătorilor posibilitatea să declare importul mărfurilor prin orice punct vamal în regim on line.

Dacă fiecare stat ar produce o cantitate limitată de mărfuri, atunci nu ar fi nevoie de o nomenclatură specială a mărfurilor. Însă cînd trebuie delimitate 5000 sau 1000 de poziţii, atunci fără o listă bine pusă la punct acest lucru este greu de făcut. Mai mult, descrierile diferitor mărfuri se pot dubla (de exemplu, „produse alimentare” şi „fructe”). De aceea, doar o sistematizare clară a mărfurilor permite evitarea dificultăţilor la clasificarea mărfurilor.

Prin Nomenclatura combinată a mărfurilor evidenţa comerţului exterior al Moldovei este ajustat la standardele internaţionale. Aceasta a unificat într-un singur document nomenclatura tarifară şi cea statistică, precum şi tarifele vamale la importul mărfurilor. Astfel, Moldova şi-a îndeplinit una dintre obligaţii, ce reies din Acordul de creare a Zonei de Comerţ Liber şi Aprofundat dintre RM şi Uniunea Europeană.

Noile reguli presupun sincronizarea utilizării Nomenclaturii combinate a mărfurilor cu UE şi ţările din Europa Centrală. Se prevede, de asemenea, şi revizuirea politicii tarifare la import prin majorarea taxelor vamale la importul mărfurilor similare şi reducerea taxelor la importul materiei prime şi a mărfurilor complementare.

În esenţă, este vorba despre un clasificator european al mărfurilor, bazat pe principiile unui sistem armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor. Acesta este destinat pentru crearea tarifelor vamale şi pentru statistica comerţului exterior. În practică, clasificarea optimă a mărfurilor asigură un calcul şi o percepţie mai exactă a taxelor vamale. Companiile vor minimaliza mai uşor riscurile şi costurile, precum şi vor beneficia de preferinţe şi facilităţi.

Nomenclatura mărfurilor prezintă o listă de mărfuri, ce conţine descrierea tuturor tipurilor de produse, clasificate în funcţie de tipul lor pe grupe şi subgrupe. Fiecare marfă are un cod individual. Totodată, o parte din coduri au o descriere similară în toate ţările care au adoptat acest sistem.

Din ianuarie 2015, au intrat în vigoare şi numeroasele modificări privind taxele de import şi clasificarea mărfurilor. În Nomenclatura combinată a mărfurilor au fost operate 221 de modificări, în comparaţie cu regulile anterioare. O parte din modificări extind clasificarea mărfurilor pentru controlul volumului vînzărilor sociale, a impactului asupra mediului sau pentru verificarea siguranţei alimenteror.

Unele modificări reies din cerinţele privind descrierea unică a noilor produse, clasificarea şi evidenţa lor. Totodată, din listă au fost scoase peste 40 de poziţii din cauza volumului nesemnificativ al vînzărilor sau a diferenţelor neesenţiale faţă de alte mărfuri.

Taxele vamale, de asemenea, s-au modificat, însă în majoritatea cazurilor modificările au fost nesemnificative.

Majoritatea amendamentelor ţin de obligaţiile, pe care şi le-a asumat Moldova în momentul aderării la OMC. Pe de altă parte, autorii Nomenclaturii combinate a mărfurilor au încercat să unifice tarifele la unele mărfuri omogene, pentru a evita substituirea clasificării în scopul reducerii plăţilor vamale.

Legea privind aprobarea nomenclaturii combinate a mărfurilor a făcut parte din b locul celor 11 proiecte de lege controversate, pentru adoptarea cărora Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului în iulie 2014, explicîndu-şi acţiunile prin gradul sporit de importanţă. Parlamentul nu a reuşit să le examineze pînă la sfîrşitul ultimii sesiuni. În cazul Nomenclaturii mărfurilor, documentul a fost publicat mai devreme, pentru ca întreprinzătorii şi vameşii să reuşească să-l examineze şi să se pregătească de implementarea lui.

Ce-i drept, deputaţii din coaliţia de guvernare au considerat că nu este nicio grabă sau o urgenţă în adoptarea majoritatea proiectelor, inclusiv în aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor. Pe marginea unor chestiuni, partenerii europeni aşteptau deciziile încă de anul trecut, iar pierderea a încă două luni nu ar fi fost o problemă. Noile reguli merită o examinare minuţioasă, deoarece înlocuiesc Legea privind tariful vamal şi Nomenclatorul mărfurilor pentru activitatea economică externă.

„Din ianuarie 2015, din legislaţie este exclusă noţiunea de „tarif vamal”, - menţionează unul dintre experţii noştri. – Desigur, mulţi antreprenori ar putea întîmplina dificultăţi la stabilirea codului mărfii, conform Nomenclaturii combinate a mărfurilor, cel puţin, la prima etapă. Aceştia se pot adresa pentru consultări la Camera de Comerţ şi Industrie şi la filialele ei sau nemijlocit la organele vamale.

Anume vama asigură implementarea tehnică a nomenclaturii de mărfuri, elaborează note și alte decizii privind tractarea ei. Organele vamale pot oferi explicații privind clasificarea unor tipuri de mărfuri și în baza cererii depuse de o persoană interesată. De asemenea, acestea verifică corectitudinea clasificării mărfurilor.

Pînă nu demult, apăreau situații ambigue, spre exemplu, cînd în tariful vamal lipsea marfa indicată în clasificator. Odată cu introducerea nomenclaturii combinate a mărfurilor se va reduce numărul erorilor la perfectarea tranzacțiilor de import-export. Se va simplifica atît activitatea organelor vamale, cît și cea a comunității de afaceri.

Pentru evitarea litigiilor, în lege a fost introdusă o regulă unică, ce va fi aplicată în cazul apariției divergențelor legate de clasificarea și codificarea mărfurilor. În asemenea cazuri vor fi aplicat Notele explicative ale Convenției Internaționale privind Sistemul Armonizat de Descriere și Codificare a Mărfurilor. Acest document, la care este parte și Moldova, a fost aprobat în anul 1983, de către Organizația Mondială a Vămilor”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?