Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4022

Papa Francisc cere prudență cu ironiile

20 ian. 2015,, 12:10   Externe
2638 0

Foto: ruvr.ru

Papa Francisc a pledat luni pentru 'prudență' cu ironiile lansate în virtutea libertății de exprimare, întrucît 'sîntem ființe umane' și reacțiile celor care s-ar putea simți ofensați pot fi uneori violente, cum a fost atacul asupra publicației satirice franceze Charlie Hebdo, transmit agențiile AFP și EFE.

'În principiu, putem afirma că o reacție violentă în fața unei ofense nu este un lucru bun. Nu trebuie să facem așa ceva. În teorie, putem spune ce spune și Evanghelia, și anume că trebuie să întindem și celălalt obraz. În teorie, putem afirma că avem libertate de exprimare (...) Dar sîntem ființe umane și este nevoie de prudență (...) Nu poți provoca și jigni la nesfîrșit, pentru că riști să ai parte de o reacție injustă', a explicat Papa Francisc în fața presei în avionul care-l aducea din vizita efectuată în Filipine, referindu-se la atacul asupra publicației franceze Charlie Hebdo, pe care l-a calificat drept 'o aberație'.

Suveranul Pontif a reafirmat astfel ideea enunțată joi, tot în avion în drum spre Filipine, cînd a susținut libertatea de exprimare ca fiind un drept fundamental, dar a avertizat totodată că există 'limite ce trebuie respectate'.

'Libertatea de exprimare trebuie să țină cont de realitatea umană. Așadar, ea trebuie să fie prudentă, educată (...) Prudența trebuie să domnească în relațiile noastre ', a insistat Papa Francisc în declarația sa de luni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?