Transnistria stiri: 1391
Preşedintele stiri: 4025

Manifestație împotriva islamului, luni, la Copenhaga

19 ian. 2015,, 09:45   Externe
3569 0

Foto: agerpres.ro

O manifestație împotriva islamului a fost anunțată pentru luni, la Copenhaga, la apelul mișcării Pegida, care și-a anulat reuniunea săptămînală prevăzută pentru aceeași zi, la Dresda (Germania), după ce a primit amenințări.

'Vom manifesta luni la 18h00 (17h00GMT) la Copenhaga. Pe Facebook, 300 de persoane au spus că vor participa', a indicat duminică pentru AFP organizatorul acestei adunări, Nicolai Sennels, un psiholog școlar.

Mișcarea Pegida (Patrioți europeni împotriva islamizării Occidentului) a fost creată în Germania în octombrie. Ea s-a răspîndit de atunci și în alte țări europene.

La 12 ianuarie, aproape 200 de persoane care s-au declarat afiliate acesteia au defilat împotriva islamului la Oslo.

Pegida a decis să anuleze manifestația sa săptămînală de luni la Dresda după ce a primit o amenințare cu moartea din partea grupului Statul Islamic împotriva unuia dintre organizatorii săi.

Poliția germană a interzis orice adunare publică în aer liber în ziua de luni la Dresda din cauza 'unui risc terorist concret' care vizează această manifestație.

În Danemarca, 'obiectivul manifestanților este de a da clasei medii o șansă de a-și exprima neliniștea față de un islam violent', a explicat Sennels. Marșul ar fi, potrivit lui, primul de acest gen în Danemarca.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?