Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1429
Preşedintele stiri: 4017

Hollande face apel la un răspuns 'colectiv și ferm' în fața terorismului

16 ian. 2015,, 17:20   Externe
3899 0

Foto: agerpres.ro

Președintele francez François Hollande a făcut apel vineri la un răspuns 'colectiv' și 'ferm' în fața terorismului, denunțînd în același timp masacrele comise în Nigeria.

Gruparea islamistă Boko Haram comite 'o adevărată crimă împotriva umanității', a afirmat liderul francez în cadrul unei întîlniri la Palatul Elysée cu corpul diplomatic străin acreditat la Paris, după cum relatează AFP.

'Nu este vorba numai de femeile care sînt răpite, și care este deja o crimă atroce, ci și de copiii care sînt masacrați, de localitățile și orașele întregi care sînt rase' de pe fața pămîntului, a adăugat președintele Hollande.

'Trebuie să susținem țările vizate de aceste crime: Nigeria, Camerunul, dar și Nigerul, Ciadul, care sînt amenințate', a continuat Francois Hollande, subliniind că situația din aceste țări 'cere din partea comunității internaționale măsuri adecvate'.

'Oricare ar fi opiniile noastre, oricare ar fi și dezacordurile noastre, noi am demonstrat solidaritatea comunității internaționale în fața unui dușman comun care are un nume: terorismul', a mai declarat Hollande, cu referire la Marșul Solidarității organizat duminica trecută la Paris după atentatele comise săptămîna trecută în capitala franceză și soldate cu 17 morți.

'Noi am declarat război terorismului, și nu religiei, este un război împotriva urii', a insistat Hollande, adăugînd că 'atentatele comise la Paris sînt o insultă la adresa islamului și a lumii' și că 'primele victime ale terorismului sînt musulmanii'.

'Răspunsul nostru trebuie să fie ferm în fața terorismului, dar acesta nu poate fi decît colectiv. Fiecare din țările noastre trebuie să ia toate măsurile necesare și Europa trebuie să-și întărească dispozitivul său' de securitate, a mai afirmat Francois Hollande.

În același cadru, președintele francez a insistat asupra 'intensificării cooperării internaționale și îmbunătățirii schimbului de informații privind deplasările (jihadiștilor), sprijinul, finanțarea de care pot beneficia teroriștii', subliniind că 'cel mai durabil răspuns (în fața terorismului) este o acțiune fermă și unită în favoarea păcii și securității internaționale'.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?