Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Expert: Implicarea opoziţiei în dialogul de formare a puterii este o practică normală

13 ian. 2015,, 13:00   Politică
5821 4
Foto: noi.md
Implicarea Partidului Comuniştilor în dialogul de formare a majorităţii de guvernare este o practică normală, consideră politologul Vitalie Andrievschi.

Solicitat de agenţia "Infotag" să comenteze afirmaţiile liderilor PLDM şi PDM privind disponibilitatea de a se întruni marţi cu conducerea PCRM, el a menţionat că PCRM "dintotdeauna a fost un partid de statalişti şi în acest sens scopurile şi sarcinile lui de consolidare a integrităţii şi suveranităţii Republicii Moldova sînt inviolabile".

"În plus, Regulamentul PCRM conţine o prevedere privind necesitatea de dezvoltare a aspiraţiilor eurointegraţioniste ale Republicii Moldova. Pe acest fundal apropierea de PLDM şi PDM este explicabilă şi normală. În alte documentele ale PCRM însă se vorbeşte despre orientarea spre Uniunea Vamală, însă Regulamentul este superior. În realitate diferenţele dintre partidele moldoveneşti deseori nu au un substrat geopolitic şi sînt determinate de preferinţele electorale temporare", consideră expertul.

În opinia lui liberalii solicită multiple competenţe în paralel cu responsabilitate minimă pentru ceea ce se întîmplă.

"În acest sens PL este un partener dificil. Dar un caracter nu mai puţin dificil îl are şi PCRM, avînd în vedere imprevizibilitatea liderului de partid – Vladimir Voronin. Acest politician experimentat va încerca să creeze un conflict între PLDM şi PDM. Vlad Filat şi liderii PDM (Lupu şi Plahotniuc) nu o înţeleg. Dar nu au altă soluţie – trebuie să se înţeleagă cu comuniştii", consideră politologul.

Potrivit lui, cea mai rea variantă este cea a coaliţiei "plutitoare", cînd la votarea pentru guvern PLDM şi PDM se vor înţelege cu un partid, iar la votarea preşedintelui – cu altul.

"Pentru asigurarea unei guvernări puternice, Moldova are nevoie de o asemenea configurare a puterii ca demnitarii să ştie că sînt la putere nu pentru o lună sau pentru un an şi că trebuie să lucreze şi să-şi asume responsabilitate", a subliniat Andrievschi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?