X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Vladimir Curbet, Vladimir Beșleagă și Ion Ungureanu – cetățeni de onoare ai Chișinăului

22 dec. 2014,, 12:00   Societate
4508 0
Foto: mediafax.ro
Consiliul Municipal Chișinău a adoptat în cadrul ultimei ședințe din acest an o decizie privind conferirea titlului de cetățean de onoare al municipiului Chișinău, informează NOI.md.

Astfel, au fost propuse trei candidaturi, care au fost aprobate cu 44 de voturi ale consilierilor municipali. Astfel, cetățeni de onoare ai capitalei au devenit conducătorul Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare „Joc”, artistul poporului din URSS și laureatul Premiului de Stat din URSS Vladimir Curbet, care se află la cîrma acestui colectiv din anul 1958. Pe 5 decembrie Vladimir Curbet a împlinit 84 de ani.

Un alt cetățean de onoare al Chișinăului a devenit scriitorul, traducătorul și politicianul Vladimir Beșleagă (83 de ani), care a devenit cunoscut în URSS după ce a tradus în limba rusă romanul „Țipătul lăstunului” (1969). Vladimir Beșleagă a tradus în limba moldovenească opere din creația lui Tolstoi, Turghenev, Harriet Beecher Stowe, Erasmus și alți clasici ai literaturii mondiale. La începutul anilor 1990 Vladimir Beșleagă a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Cetățean de onoare al capitalei a devenit și omul de cultură Ion Ungureanu (79 de ani). În anul 1980 Ion Ungureanu a devenit artist emerit al artelor din Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă, iar în anul 1989 – artist al poporului din RSSM. În perioada anilor 1972-1989 Ion Ungureanu a activat în calitate de regizor în mai multe teatre din Rusia, inclusiv Teatrul Mic, Teatrul Central al Armatei și la Televiziunea Centrală. În anii 1990-1994 Ion Ungureanu a deținut funcția de ministru al Culturii al Republicii Moldova. În anul 1991 a devenit laureat al Premiului Național al Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?