Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Regiunea Odesa intenționează să procure energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan

20 dec. 2014,, 12:00   Economie
7085 0
Foto: noi.md
Compania ucraineană „Odessaobenergo” examinează posibilitatea de procurare a energiei electrice de la Centrala de la Cuciurgan, care se află în regiunea transnistreană și aparține companiei ruse „Inter RAO EES”, informează NOI.md. Potrivit presei de la Kiev, informația a fost comunicată de șeful administrației regiunii Odesa, Igor Palița, în cadrul întrevederii cu conducătorii principalelor întreprinderi din regiune la care s-a discutat despre problema deconectărilor de curent electric. Deficitul de energie electrică în regiune în orele de vîrf atinge 350 MW.

Potrivit funcționarului ucrainean, Centrala de la Cuciurgan este dispusă să vîndă de la 400 pînă la 600 MWh de energie electrică la prețul de 5,5-5,8 cenți pentru 1 kWh. Potrivit lui Palița, acest preț este unul normal în condițiile actuale. Oficialul a menționat că deja s-a adresat cu această problemă Guvernului Ucrainei, însă deocamdată fără rezultate. „Le-am spus membrilor fostului guvern că vom avea probleme cu cărbunele, că trebuie să ne orientăm la importul de energie electrică, că avem ofertă din Moldova, dar nu am primit niciun răspuns. M-am adresat și noului guvern și sper că vom fi auziți. Însă cu părere de rău, problema procurării energiei electrice de peste hotare nu depinde de mine sau de conducerea «Oblenergo»”, a menționat Palița.

Centrala de la Cuciurgan (Centrala Electrică Moldovenească de Stat) are o capacitate de 2520 MW și poate produce energie electrică în baza gazelor naturale, cărbunelui și păcurii. În anul 2005 întreprinderea a intrat în componența grupului de companii rusești „Inter RAO EES”.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?