Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Expert: În Moldova va fi formată o guvernare proeuropeană

1 dec. 2014,, 13:15   Politică
6142 7
Foto: europalibera.org
În Moldova va fi formată o coaliţie de guvernare proeuropeană, cu orientare democrată de dreapta, consideră unii experţi, comentînd rezultatele preliminare ale alegerilor desfășurate ieri pentru Parlamentul Moldovei.

Juristul Vitalie Nagacevschi a opinat, într-un interviu oferit agenției "Infotag", că faptul că Partidul Socialiştilor (PSRM) a obţinut cele mai multe mandate încă nu înseamnă nimic.

"Această conducere este iluzorie. Cred că va fi formată o majoritate proeuropeană prin voturile deputaţilor din PLDM, PDM şi PL. Luînd în calcul poziţia mai blîndă a Partidului Comuniştilor şi a lui Vladimir Voronin faţă de UE şi Acordul de asociere, este posibilă varianta alianţei PDM-PLDM-PCRM (fără liberalii lui Mihai Ghimpu). Dar o astfel de configurare a puterii va fi dificil de explicat electoratului PLDM, care niciodată nu a votat pentru comunişti", a menţionat el.

Politologul Alexei Tulbure a menţionat că rezultatul PSRM este neaşteptat, dar s-a format nu doar datorită alegătorilor PCRM, dar şi prin eforturile liderului listei Partidului „Patria”, Renato Usatîi, eliminat din cursă cu cîteva zile înainte de alegeri.

"Nici într-un caz nu putem spune că aceste voturi au fost furate de la comunişti. Alegătorii au renunţat la PCRM cînd a fost distrus nucleul ideologic al formaţiunii. Totodată, ratingul PSRM a crescut destul de lent, dacă e să luăm în calcul poziţia liderului socialiştilor în privinţa votării pentru preşedintele Nicolae Timofti. Acest fapt nu a fost uitat", a spus Nagacevschi, presupunînd că în noul parlament este posibilă doar coaliţia PLDM-PDM-PL.

Juristul nu a exclus posibilitatea "procurării" pentru o dată a voturilor de la comunişti la votarea pentru anumite proiecte de lege.

"Acum PCRM este în drum spre cimitirul politic, ținînd cont de faptul că PDM va continua să distrugă formaţiunea. Dacă printr-o minune nu va fi restabilită baza ideologică a formaţiunii, destrămarea partidului este o întrebare de timp. Dacă vor forma o alianţă deja în actualul parlament cu proeuropenii, ei sînt condamnaţi ideologic. Vor sta într-o parte – vor fi loviţi. În concluzie, perspectivele celui mai mare partid de opoziţie nu sînt îmbucurătoare", a spus el.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?