Eurovision stiri: 513
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384

Prințul William efectuează o vizită în China

27 noi. 2014,, 17:20   Externe
2595 1
Foto: agerpres.ro
Prințul William se va deplasa în China la începutul anului viitor, în prima vizită a unui membru al familiei regale britanice din aproape trei decenii, a anunțat joi Palatul Buckingham, citat de Reuters și AFP.

William, nepotul reginei Elisabeta și al doilea moștenitor al tronului, va efectua mai întîi o vizită de trei zile în Japonia la sfîrșitul lui februarie, înainte de a se deplasa în China. El nu va fi însoțit în călătoria sa de soția sa Kate, care ar urma să nască cel de al doilea copil al cuplului în luna aprilie.

Vizita Prințului William în China este prima de la deplasarea reginei Elisabeta a II-a și a prințului consort Philip din 1986 și are loc în contextul protestelor prodemocrație din fosta colonia britanică Hong Kong.

Tatăl său, Prințul Charles, s-a aflat printre demnitarii care au asistat la ceremonia de cedare a coloniei în 1997, sub formula "o țară, două sisteme", care a asigurat insulei o oarecare autonomie și promisiunea încă neconcretizată a sufragiului universal.

Palatul Buckingham a anunțat că William va deschide oficial Marele festival al creativității de la Shanghai, un eveniment care își propune să dea unui număr de peste 500 de companii britanice șansa de a găsi parteneri chinezi.

"De asemenea, ducele va avea angajamente la Beijing și în alte locuri pentru a promova relațiile Marea Britanie-China, legăturile interumane, combaterea traficului ilegal cu faună sălbatică și conservarea acesteia", se menționează într-un comunicat al Palatului Buckingham.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?