Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4024

Cetățenii Moldovei sînt îndemnați să introducă modificări în Codul fiscal

13 noi. 2014,, 15:45   Societate
4548 0
Foto: vesti.md
Serviciul Fiscal de Stat a lansat o nouă oportunitate de dialog public-privat „Scriem Codul fiscal”. Acest instrument permite contribuabililor înaintarea propunerilor de modificare a prevederilor Codului fiscal în vigoare, informează NOI.md.

Pentru a contribui la optimizarea prevederilor Codului fiscal, trebuie accesată rubrica „Scriem Codul fiscal” de pe portalul www.fisc.md (compartimentul „Legislaţie fiscală”), îndeplinit un formular corespunzător („Perfectează propunerea”), introducînd acolo numele, prenumele şi adresa de e-mail, pentru a fi informat despre examinarea propunerilor formulate.

Ulterior utilizatorul va trebui să selecteze articolul şi să indice alineatul, punctul şi litera de unde face parte informaţia ce urmează a fi supusă modificării, după care va scrie textul propus spre examinare. În plus, utilizatorul va trebui să argumenteze de ce este necesar de operat schimbări în paragraful vizat (cîmpul „Argumentare").

Sugestiile înaintate vor fi procesate de funcţionarii fiscali şi ulterior înaintate Ministerului Finanţelor spre examinare, iar propunerile formulate vor fi disponibile spre vizualizare în rubrica „Propuneri la Codul fiscal".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?