Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Poroşenko a discutat cu Merkel rezultatele consultărilor trilaterale în domeniul gazului

31 oct. 2014,, 14:59   Externe
2065 0
Foto: ruvr.ru
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a discutat cu cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, rezultatele consultărilor trilaterale în domeniul livrărilor de gaz şi a anunţat că pe marginea aceluiaşi subiect are planificate convorbiri telefonice cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi cu Jean-Claude Juncker, care va prelua din 1 noiembrie funcţia de şef al Comisiei Europene (CE).

"Interlocutorii au subliniat necesitatea înregistrării unui acord asupra unor livrări sigure de gaz în Ucraina, în perioada de iarnă, pentru asigurarea securităţii energetice a Europei", a anunţat joi serviciul de presă al preşedintelui ucrainean. Părţile au subliniat importanţa înregistrării acestor acorduri în cadrul unui dialog permanent cu UE.

Poroşenko a anunţat-o pe Merkel că are programate pe marginea subiectului discuţii telefonice cu Van Rompuy şi Juncker.

Anterior, s-a anunţat că Rusia, Ucraina şi UE au reuşit să ajungă miercuri, în timpul consultărilor trilaterale de la Bruxelles, la un acord de bază în vederea realizării planului de iarnă pentru livrările de gaz. Consultările trilaterale dintre Rusia, Ucraina şi Comisia Europeană pe marginea livrărilor de gaz vor continua în seara zilei de 30 octombrie.

Cu toate acestea, după cum au declarat negociatorii ruşi, şi noua întrevedere, şi semnarea pachetului de iarnă vor avea loc doar în cazul în care Ucraina şi CE se vor pune de acord pe marginea ultimului dintre cele trei documente: protocolul bilateral care include garanţii financiare acordate Kievului pentru achitarea gazului rusesc.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?