X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

Decesul redactorului-șef al cotidianului Washington Post din perioada scandalului Watergate

22 oct. 2014,, 10:45   Externe
3074 1
Foto: agerpres.ro
Fostul redactor-șef al cotidianului Washington Post, celebrul Ben Bradlee, care a supervizat printre altele acoperirea scandalului Watergate, a încetat din viață marți, a anunțat publicația americană, citată de AFP.

Ben Bradlee, care a "condus transformarea (Washington) Post pentru a-l face unui din principalele ziare din lume, a decedat pe 21 octombrie la domiciliul său din Washington, din cauze naturale", la vîrsta de 93 de ani, a precizat jurnalul pe site-ul său.

Donald E. Graham, director editorial la Washington Post la acea vreme și, prin urmare, șef al Ben Bradlee, a afirmat că acesta "a fost cel mai bun redactor-șef american al epocii sale".

Mama lui Graham, Katharine Graham, asigura conducerea ziarului atunci cînd Bradlee le-a încredințat celor doi tineri ziariști, Bob Woodward și Carl Bernstein, misiunea de a ancheta spargerea de la Watergate.

Ancheta lor a condus la unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria politică a Statelor Unite și, în 1974, la demisia președintelui Richard Nixon, precum și la trimiterea în fața instanței a zeci de responsabili ai administrației.

Descoperirea scandalului Watergate a schimbat fata jurnalismului politic de investigații. Ea a reprezentat subiectul cărții de succes "All the President's Men" și, mai tîrziu, al filmului cu același nume, cu Jason Robards în rolul lui Ben Bradlee, alături de Robert Redford (Woodward) și Dustin Hoffman (Bernstein).

"Ben a fost un prieten adevărat și un șef de geniu în jurnalism", au reacționat Bernstein și Woodward într-un comunicat dat publicității pe site-ul Washington Post.

În perioada în care Bradley s-a aflat la conducerea publicației — din 1968 pînă în 1991—, Washington Post, care a cîștigat un Premiu Pulitzer pentru articolele despre afacerea Watergate, a jucat un rol și în publicarea "Pentagon Papers", mii de pagini cu caracter secret provenind de la Departamentul Apărării care au dezvăluit manevrele politice cu scopul declanșării războiului din Vietnam.

Ben Bradlee s-a născut în 1921 într-o familie din Boston (Massachusetts, nord-est). După ce și-a luat licența la Harvard, în 1942, a servit ca ofițer de informații în US Navy pînă la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?