X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Boțan: Politicienii trebuie să știe că cineva stă cu ochii pe ei

21 oct. 2014,, 16:20   Politică
4297 3
Foto : gagauzinfo.md
Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT a lansat astăzi o pagină web dedicată alegerilor parlamentare din 30 noiembrie. Site-ul conține o serie informații cu privire la candidații electorali, declarațiile partidelor politice, procesul electoral și hotărîrile Comisiei Electorale Centrale, notează NOI.md.

Potrivit lui Igor Boțan, prin acest portal, alegătorii vor avea acces la un instrument util de informare, fiind în drept să cunoască în ce măsură politicienii și-au onorat promisiunile făcute în campanie.

„Puteți să găsiți cele mai ample informații despre alegeri. Noi, cărămidă cu cărămidă, zidim acest portal, care reflectă toate alegerile care au avut loc în Moldova de la declararea independenței. Este cea mai exhaustivă informație despre partidele politice, activitatea zi de zi și promisiunile pe care le-au făcut, astfel încît politicieni să știe că cineva stă cu ochii pe ei. Ei au mandat în baza promisiunilor pe care le-au făcut”, a precizat directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor Boțan.

Pe site, cititorii vor putea accesa și informații despre intenția de vot a alegătorilor reflectate în diverse sondaje de opinie. Portalul va mediatiza întregul parcurs electoral, inclusiv rezultatele scrutinului propriu-zis și mersul votării. Pagina este disponibilă în trei limbi.

Anterior, ADEPT a lansat portalul promis.md, care oferă o analiză amplă a angajamentelor asumate de politicieni la început de mandat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?