X 
Transnistria stiri: 1434
Preşedintele stiri: 4030

Mai puţin de 1% dintre ruşi consideră Moldova o ţară prietenoasă

13 oct. 2014,, 13:00   Societate
2702 1
Foto: actualitati.md
Atitudinea ruşilor faţă de Moldova în ultimul an s-a înrăutăţit: mai puţin de 1% consideră Republica Moldova o ţară prietenoasă.

Potrivit agenţiei "Infotag", astfel vorbesc datele studiului Centrului Rus de Studiere a Opiniei Publice (CRSOP) „«Prietenii» şi «duşmanii» Rusiei: epoca sancţiunilor”.

Conform studiului, peste o jumătate dintre intervievaţi (51%) au indicat China ca principalul prieten al Federației Ruse, totodată, din 2008 acest procent s-a majorat de două ori. Apoi urmează Belarus (32%), Kazahstan (20%), India (9%).

Moldova a ocupat ultimul loc. De asemenea, mai puţin de 1% dintre cetăţenii ruşi consideră că Federația Rusă are relaţii puternice, prietenoase cu Marea Britanie, Polonia, Bulgaria, SUA, Israel.

Chiar şi cu Ucraina acest indice este mai mare decît cu Moldova, 1%.

Ruşii continuă să perceapă Statele Unite ca fiind principala ţară ostilă şi dacă în urmă cu şase ani astfel considera un sfert dintre respondenţi, în prezent așa cred aproape de trei ori mai mulţi cetățeni – 73%. De asemenea, a crescut semnificativ proporţia celor care remarcă relaţiile extrem de tensionate dintre Rusia şi Ucraina (de la 21% la 32%). Mult mai evidentă a devenit percepţia negativă a Germaniei şi a Uniunii Europene: de la 1% la 10%. Moldova nu a intrat în această listă.

Sondajul a fost desfăşurat pe 20-21 septembrie pe un eşantion de 1600 de persoane în 130 de localităţi din 42 de regiuni şi republici din Rusia. Marja de eroare nu depăşeşte 3,4%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?