X 
Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4027

Kerry se va întâlni cu Lavrov la Paris, pentru a discuta despre situaţia din Ucraian şi Siria

9 oct. 2014,, 19:15   Externe
3060 0
Foto: vk.com
Serghei Lavrov se va întâlni săptămâna viitoare la Paris cu Secretarul de Stat american, John Kerry, unde vor discuta despre situația din Ucraiana și Siria, informează Departamentul de Stat american, citat de AFP.

Întrevederea se înscrie în cadrul unui nou turneu pe care îl va efectua John Kerry, așteptat pe 12 octombrie la Cairo pentru o conferință internațională referitoare la Fâșia Gaza, apoi la Viena pe 15 octombrie pentru un nou ciclu de negocieri asupra programului nuclear iranian.

Diplomația americană nu a precizat în ce zi se vor întâlni cei doi miniștri în capitala Franței. 'Acțiunile Rusiei din ultimele luni au pus în pericol cele mai fundamentale principii ale sistemului nostru internațional', a acuzat John Kerry în cursul unui briefing de presă cu omologul său britanic, Philip Hammond.

De asemenea, Washingtonul și Moscova se situează de peste trei ani pe poziții adverse în dosarul sirian, americanii sprijinind opoziția, în timp ce rușii sunt aliați ai regimului condus de președintele Bashar Al-Assad. John Kerry și Serghei Lavrov sunt artizanii menținerii dialogului diplomatic între Statele Unite și Rusia ale căror relații se află la cel mai scăzut nivel de la încheierea Războiului Rece, din cauza conflictelor armate din Siria și Ucraina.

În legătură cu această ultimă criză, șeful diplomației de la Washington a avertizat încă o dată Moscova, miercuri, în legătură cu riscul unor sancțiuni suplimentare europene și americane, dacă Rusia nu își retrage 'imediat' forțele sale armate din estul Ucrainei. Avertismentele Statelor Unite la adresa Rusiei a devenit, totuși, mai rare în ce privește Siria, după ce mobilizarea internațională se concentrează asupra luptei împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?