Eurovision stiri: 521
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1428
Preşedintele stiri: 4012

Urechean: Materialele Curții de Conturi sînt ignorate de instituțiile de stat

9 oct. 2014,, 12:00   Societate
2685 0
Foto: jurnal.md
Președintele Curții de Conturi, Serafim Urechean, a declarat că materialele instituției pe care o conduce sînt ignorate de instituţiile statului. Potrivit lui, nu există o implicare după prezentarea rapoartelor Curţii de Conturi. Din peste 1000 de recomandări ale instituției, 542 încă nu au fost realizate. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica” de aseară de la TV7, notează NOI.md.

Potrivit funcționarului, abaterile în organizarea contabilităţii, pentru anul 2013, depăşesc patru miliarde de lei. Astfel, banii statului sînt utilizaţi cu grave încălcări. Urechean a relatat că 800 de milioane de lei au fost cheltuiţi cu încălcări în ceea ce priveşte achiziţiile publice. Respectiv, nu sînt organizate licitaţii, concursuri. Contractele se fac cu abateri de la legislaţie. Se procură utilaje costisitoare, ca în cazul „Moldtelecom”, de un miliard de lei, după care se anunţă că instituţia nu mai are nevoie de acest echipament.

„Noi am transmis mai multe materiale organelor de drept. Au fost deschise 26 de dosare. În judecată au ajuns doar două şi doar o sentinţă a fost pronunţată. Dosarele, cînd ajung în judecată, mor acolo”, a subliniat președintele Curții de Conturi.

Tot în cadrul emisiunii, Serafim Urechean a anunţat că în curînd va începe auditul la MAI, pentru verificarea utilizării fondurilor europene. Auditul este desfăşurat împreună cu reprezentanţi din Europa. Ulterior, Curtea de Conturi va avea dreptul să verifice şi alte instituţii, în ceea ce priveşte cheltuirea banilor alocaţi de europeni.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?