X 
Eurovision stiri: 517
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Membrii Comisiei de Integritate au venituri nedeclarate

8 oct. 2014,, 13:45   Societate
3854 0
Foto: moldovacurata.md
Membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) au venituri şi bunuri nedeclarate. Potrivit agenţiei "Infotag", constatarea a fost făcută de comisia parlamentară specială, care a depistat numeroase încălcări din partea membrilor CNI.

Comisia parlamentară, compusă din deputaţii PLDM Iurie Apostolachi şi Agache Anghel, liberalul reformator Vadim Cojocaru şi ex-democratul Iurie Bolboceanu, au verificat declaraţiile de venit şi proprietate ale preşedintelui CNI, Anatol Donciu, vicepreşedintelui Victor Strătilă, precum şi ale lui Leonid Morari, Vera Lupu şi Dumitru Prijmireanu.

Donciu nu a declarat un automobil VAZ, dreptul de folosinţă asupra a două automobile de model Mercedes şi BMW, un card bancar cu 17,6 mii de lei, precum şi un teren de şase ari.

Subalternii acestuia, de asemenea, au "omis" la completarea declaraţiilor existenţa unor automobile, conturi bancare şi terenuri. În plus, în raport se menţionează că s-au constatat cazuri în care Donciu şi alţi membri ai CNI au modelat eventuala transmitere a activelor lor unor rude şi prieteni.

În pofida abaterilor depistate, comisia specială nu a constatat incompatibilitatea de funcţie la membrii CNI, cu excepţia lui Leonid Morari, care la momentul controlului era administratorul companiei de prestare a serviciilor de audit Audit-Service.

În contextul raportului prezentat, legislatorii au propus Parlamentului să opereze modificări şi completări la o serie întreagă de legi, inclusiv cele cu privire la CNI, privind salarizarea funcţionarilor publici, aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice şi privind secretul de stat, pentru a preveni astfel de nereguli în viitor.

CNI este subordonată Parlamentului, a fost constituită la 6 ianuarie 2012 pentru controlul declarării veniturilor şi a averilor funcţionarilor publici, ale judecătorilor, deputaţilor. La finele lunii iulie 2014, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, i-a avertizat pe membrii CNI că vor suporta consecinţele în cazul în care funcţionarii nu vor declara toate veniturile. El a spus că Parlamentul este dispus să intervină în activitatea comisiei, dacă acolo scandalurile nu vor înceta şi ambiţiile personale nu vor fi lăsate la o parte.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?