Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Militari moldoveni vor participa la exerciţii în Germania

24 sep. 2014,, 13:30   Societate
4535 0
Foto: grenada.md
Un grup de militari moldoveni va participa la exerciţiul KFOR Mission Readiness Exercise din oraşul Hohenfels, Germania. Acesta va avea loc în perioada 25 septembrie – 15 octombrie la baza militară a forţelor armate americane în Europa.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la un comunicat al Serviciului de presă al Ministerului Apărării, contingentul se va deplasa la locul manevrelor miercuri. 42 de ofiţeri şi soldaţi angajaţi pe bază de contract din batalionul cu destinaţie specială "Fulger" şi "Ştefan cel Mare" îşi vor perfecta abilităţile de luptă în operaţiunile de menţinere a păcii.

Exerciţiul are scopul de a organiza interacţiunea militarilor din diferite ţări în reglementarea situaţiilor de criză.

Potrivit comandantului diviziunii moldoveneşti, locotenent-colonelul Ruslan Cojocari, exerciţiul va ajuta militarii moldoveni să-şi îmbunătăţească pregătirea profesională, ținînd cont de faptul că mai mulți reprezentanţi ai forţelor armate ale republicii participă la operaţiunea din Kosovo.

Pe lîngă reprezentanţii Moldovei, la manevre vor participa contingente din SUA, Germania, România, Slovenia, Kazahstan, Armenia, Bulgaria, Portugalia, Tadjikistan, Kîrgîzstan şi Afganistan.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?