Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

OSCE va trimite un grup de observatori la alegerile parlamentare

23 sep. 2014,, 13:45   Politică
3427 0
Foto: newsmoldova.md
Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) din cadrul OSCE pregătește o misiune de observatori în Republica Moldova, pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Anunțul a fost făcut de secretarul general al OSCE, Lamberto Zannier, în cadrul unei întrevederi cu ministrul de externe, Natalia Gherman, aflată în vizită la New York, unde participă la sesiunea specială a Adunării Generale ONU, relatează NOI.md.

Natalia Gherman a salutat inițiativa oficialului OSCE, precizînd că Guvernul își propune să organizeze alegeri libere, corecte și transparente. În contextul vizitei întreprinse la New York, șefa diplomației moldovenești a avut un șir de întrevederi cu reprezentanți ai ONU, precum și ai statelor membre.

În cadrul unei întruniri cu Helen Clark, administrator al Programului ONU pentru dezvoltare, Gherman a cerut suportul organizației pentru continuarea proiectelor de dezvoltare în regiunea transnistreană, în special în domeniul drepturilor omului. Totodată, Gherman a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Danemarcei, Martin Lindegaard, cu care a discutat despre așteptările și prioritățile țării noastre, în contextul Summitului de la Riga, din mai 2015.

Precizăm că Natalia Gherman participă în perioada 22-26 septembrie, la cea de-a 69-a sesiune a Adunării Generale a ONU, desfășurată în SUA. Ministrul a declarat ieri, în cadrul sesiunii dedicate implementării Programului de acţiuni pentru populaţie şi dezvoltare, că scopul guvernării de la Chișinău este de a investi cît mai mult în capitalul uman.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?