X 
Eurovision stiri: 515
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4005

Dorin Drăguţanu: Leul va continua să se întărească faţă de euro

12 sep. 2014,, 10:15   Economie
2963 0
Foto: noi.md
Situaţia privind cursul de schimb al leului faţă de dolar ar trebui să se stabilizeze în timpul apropiat. Totodată, leul va continua să se aprecieze faţă de euro. Prognoza a fost făcută de guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu, relatează NOI.md.

Guvernatorul BNM a menţionat că acum presiunea asupra cursului leului faţă de dolar este exercitată de cererea sporită pentru valuta americană, în special, din partea persoanelor juridice – importatori de resurse energetice. Dorin Drăguţanu a spus că după ce aceştia vor procura cantitatea necesară de valută pentru importul mărfurilor, situaţia privind cursul de schimb al leului faţă de dolar ar trebui să se stabilizeze.

Dorin Drăguţanu a comunicat că, totodată, leul va continua să se aprecieze faţă de euro, fapt ce rezultă din opinia multor experţi internaţionali privind slăbirea continuă a leului faţă de dolar, menţionînd că cursul de schimb al leului faţă de euro depinde de evoluţia cursului dolarului faţă de euro.

Potrivit lui, tendinţa de devalorizare a monedei europene faţă de dolar va conduce la faptul că leul se va întări faţă de euro sau va rămîne stabil. Dorin Drăguţanu a spus că în prezent se atestă o perioadă de volatilitate sporită a cursului monedei euro faţă de dolar, dar toţi specialiştii principali vorbesc despre o devalorizare a monedei europene faţă de dolarul american.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?