Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Igor Corman va rosti un discurs la Conferinţă Europeană a Preşedinţilor de Parlament

10 sep. 2014,, 16:00   Politică
3978 1
Foto: noi.md
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, va participa la Conferinţa Europeană a Preşedinţilor de Parlament, care se va desfăşura în perioada 11-12 septembrie la Oslo, Norvegia.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Serviciul de presă al Parlamentului, principalele subiecte ce urmează a fi discutate în cadrul conferinţei se referă la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale constituţionale ale cetăţenilor, relaţia dintre democraţie, suveranitate şi securitate în Europa, rolul majorităţii şi a opoziţiei în asigurarea echilibrului în democraţie.

În cadrul Conferinţei Igor Corman va rosti un discurs. De asemenea, preşedintele Parlamentului va avea întrevederi cu preşedintele Bundestagului german, Norbert Lammert, preşedintele Riksdag-ului Suediei, Per Westerberg, preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Marii Adunări Naţionale a Turciei, Cemil Çicek.

Prima Conferinţă Europeană a Preşedinţilor de Parlament a avut loc în 1975, ulterior fiind organizată o dată la doi ani, la Strasbourg sau în capitala unui stat membru al Consiliului Europei. În acest an, la invitaţia Parlamentului de la Oslo, conferinţa se desfăşoară în Norvegia, care sărbătoreşte în 2014 bicentenarul Constituţiei sale. La reuniune sînt aşteptaţi 59 de preşedinţi de parlament din statele membre al Consiliului Europei, precum şi din ţări partenere şi observatoare.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?