Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4008

Poliția a început „curățarea” Chișinăului (FOTO)

16 aug. 2014,, 10:15   Societate
5298 0
Foto: point.md
Inspectoratul Național de Poliție a început să „curățe” străzile Chișinăului de automobilele parcate neregulamentar cu ajutorul unui evacuator special, transmite NOI.md.

Șoferii care și-au parcat automobilul în locurile unde sînt instalate indicatoare care atenționează despre evacuarea mașinii vor achita o amendă de 200 de lei pentru încălcarea regulilor de parcare, precum și pentru serviciile de evacuare și păstrare a mijlocului de transport în parcarea poliției.

Pietonii sînt încîntați de acțiunile poliției, or, pe trotuare este practic imposibil de trecut din cauza mașinilor.

Totodată, șoferii critică decizia, spunînd că întîi de toate trebuie de asigurat orașul cu parcări cu plată și abia ulterior de purces la asemenea măsuri. Șoferii mai cred că a fost găsit încă o metodă simplă de a completa bugetul.

Agenții economici (proprietarii de cafenele, magazine etc.) care la indicația Primăriei au pavat teritoriul adiacent solicită să fie instalate indicatoare de evacuare, deoarece mașinile parcate distrug trotuarele.

Și toată lumea în unison îl ceartă pe primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, care la început de mandat a participat personal la raidurile împotriva parcărilor ilegale, însă ulterior a permis parcarea pe trotuare și chiar a dispus să fie înlăturate toate țevile și alte obstacole pentru mașini.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?