Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4031

România a depășit Rusia în lista celor mai mari parteneri ai Moldovei la import

14 aug. 2014,, 16:36   Economie
3919 0
Foto: mpinterativ.ro
România, pentru prima dată după o perioadă îndelungată de timp, a depășit Rusia în lista celor mai mari parteneri ai Moldovei la import, informează NOI.md. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, volumul importului din România în Moldova, în ianuarie-iunie 2014, a constituit 360,2 milioane de dolari SUA, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă a anului precedent. Totodată, volumul importului din Rusia în Moldova, în semestrul I al anului 2014, s-a cifrat la 353,5 milioane de dolari. Ponderea României în volumul total al importului moldovenesc a crescut de la 12,1% pînă la 14,1%. De menționat că, din anul 2000, este pentru a doua oară cînd România a depășit Rusia în lista menționată. Aceasta s-a produs pe fundalul reducerii importului din Rusia în Moldova, în ianuarie-iunie, cu 8,9%.

Volumul exportului moldovenesc în România, în semestrul I al anului 2014, a constituit 201,1 milioane de dolari sau cu 6,9% mai mult, comparativ cu perioada similară a anului precedent. Ponderea exportului moldovenesc în România, în perioada de referință, a constituit 17,2% din volumul total al exportului autohton, cu 0,6 puncte procentuale mai mult decît în ianuarie-iunie 2013. După export România ocupă locul doi după Rusia, unde Moldova a exportat mărfuri în valoare de 246,1 milioane de dolari.

Poziția de lider a României la capitolul parteneri comerciali ai Moldovei la import este explicată de experți prin majorarea exportului de produse petroliere în Moldova pe fundalul crizei din regiune și diminuarea achizițiilor de gaze naturale și produse petroliere din Rusia și alte țări din Est.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?