X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Negocierile între israelieni și palestinieni au fost reluate la Cairo

13 aug. 2014,, 15:35   Externe
2384 0
Foto: agerpres.ro
Negocierile indirecte între israelieni și palestinieni de la Cairo mediate de Egipt au fost reluate miercuri, în ultima zi a încetării focului în Fîșia Gaza, a anunțat delegația palestiniană, relatează AFP.

'Situația este extrem de sensibilă și sperăm să ajungem la un acord înainte de miezul nopții', însă 'delegația israeliană care negociază cu noi este dominată de sentimentul că sîntem divizați', a declarat Azzam al-Ahmed, șeful delegației palestiniene.

'Noi apărăm interesele și viitorul poporului palestinian', a adăugat el. Din delegație fac parte, pe lîngă reprezentanții Autorității Palestiniene — guvernul palestinian—, importanți responsabili ai grupării islamiste Hamas — care controlează Fîșia Gaza și care este principala țintă a ofensivei israeliene — și ai Jihadului Islamic.

Pe de altă parte, miercuri dimineața, cinci persoane au fost ucise, între care și un jurnalist străin, în Gaza în timpul unei operațiuni de neutralizare a unei rachete israeliene, potrivit serviciilor de salvare palestiniene.

'Mai mulți geniști au fost omorîți în timpul unei operațiuni de neutralizare a unei rachete israeliene la Beit Lahyia, între care și un jurnalist străin', a declarat Iyad al-Bouzam, purtător de cuvînt al Ministerului de Interne din Gaza, în timp ce serviciile de salvare au anunțat că cinci persoane au fost ucise și mai multe grav rănite în incident.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?