X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Premierul olandez a cerut Ucrainei securizarea locului prăbușirii avionului malaezian

29 iul. 2014,, 16:30   Externe
4012 2
Foto: agerpres.ro
Premierul olandez, Mark Rutte, a făcut marți apel la președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, pentru a opri operațiunile militare care au loc apropiere de locul prăbușirii zborului MH17, a indicat un purtător de cuvînt al guvernului marți, relatează France Presse.

'Premierul a avut o convorbire telefonică în cursul dimineții cu președintele Ucrainei, cerîndu-i să oprească luptele în apropierea locului unde s-a prăbușit avionul', a declarat Jean Fransman.

Experți olandezi și australieni însărcinați cu ancheta asupra accidentului aerian din 17 iulie, din estul Ucrainei, au fost obligați să renunțe marți, pentru a treia oară, să se deplaseze către locul prăbușirii aeronavei malaeziene, din cauza luptelor împotriva separatiștilor proruși care se dau în zonă.

Petro Poroșenko i-a promis premierului olandez că va face tot ce îi stă în putere pentru a face posibil accesul anchetatorilor la locul prăbușirii avionului, potrivit aceluiași purtător de cuvînt.

Mark Rutte ''și-a exprimat preocuparea în legătură cu faptul că anchetatorii ar putea fi din nou astăzi în imposibilitatea de a se deplasa la fața locului', a declarat Fransman. 'Este important pentru că noi vrem să mergem la locul prăbușirii cît mai repede posibil pentru a găsi și repatria corpurile victimelor' încă aflate la locul prăbușirii avionului.

Peste 200 de trupuri au fost deja recuperate și trimise în Olanda pentru identificare.

'Poroșenko a promis că va face tot ce-i stă în putință pentru a face posibil accesul', a adăugat purtătorul de cuvînt olandez.

Armata ucraineană a confirmat marți dimineață că luptele continuau în zona prăbușirii Boeing-777, al companiei Malaysia Airlines, care s-a soldat cu 298 de morți.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?