Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

Producătorii de conserve, gata să-i susţină pe producătorii de fructe şi legume

24 iul. 2014,, 12:00   Economie
5093 1
Foto: omashenjurnal.bg
„Astăzi Guvernul susţine examenul de capacitate. Va putea el dacă nu să recupereze, atunci măcar să minimizeze consecinţele acţiunilor sale sau sectorul agrar va falimenta – vom vedea cu timpul. Nouă ne rămîne doar să sperăm. Conducerea ţării ne-a implicat într-o aventură europeană, reuşind, totodată, să se certe cu autorităţile ruse şi să ne lipsească de principala piaţă de desfacere, iar acum lasă să se descurce fiecare cum poate”, a declarat pentru NOI.md preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Conserve „Speranţa-Con”, Ivan Sandic.


Interlocutorul a explicat că procesatorii de fructe şi legume se află acum într-o situaţie catastrofală, iar dacă Guvernul nu se va preocupa de problemele lor, mai exact de salvarea lor, atunci fabricile de conserve şi-ar putea sista activitatea. Iar aceasta înseamnă că vor suferi oameni, în primul rînd, nu doar din această ramură, dar din întreg sectorul agrar al ţării.

„Mulţi au luat credite, au cumpărat sau au luat în credit ambalaj din sticlă, material pentru ambalaj. Creditorii pur şi simplu ne vor rupe, dacă conducerea ţării nu-şi va asuma responsabilitatea pentru soarta ramurii”, a explicat conducătorul.

Sandic a mai precizat că acum ei pregătesc materiale pentru prim-ministru despre posibilităţile lor de a uşura la maxim situaţia producătorilor de fructe şi legume vizavi de procesarea producţiei lor.

„Totuşi, e mai bine să conservi recolta şi să o depozitezi, în aşteptarea unor vremuri mai bune, decît să o laşi pur şi simplu să putrezească. Sînt foarte bucuros că, în sfîrşit, Guvernul s-a gîndit să aloce bani pentru achiziţia merelor autohtone pentru armată şi grădiniţe. Dar de ce doar a merelor? Şi de ce doar pentru armată?” s-a întrebat specialistul.

Cineva s-a interesat de unde şi de la cine sînt efectuate achiziţiile pentru spitale şi alte instituţii de stat? Sau: pot oare explica oamenii de stat de ce rafturile magazinelor noastre sînt, practic, invadate de produse din Rusia, Ucraina, Belarus, care sînt fabricate în cantităţi suficiente şi în ţara noastră?”, se întreabă Sandic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?