Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4021

Socialiştii îi acuză pe liberali de distrugerea relaţiilor dintre Moldova şi Rusia

9 iul. 2014,, 13:05   Politică
5180 9
Foto: puls.md
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a acuzat într-o acţiune de protest Partidul Liberal (PL) şi Partidul Liberal Reformator (PLR) de distrugerea relaţiilor economice şi politice dintre Moldova cu Rusia.

Potrivit agenţiei "Infotag", circa 50 de oameni cu pancarte s-au adunat miercuri în faţa Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, unde au loc şedinţele comisiilor parlamentare. Ei scandau "Pocaznoi – demisie!", "Libertatea presei!", "Ghimpu – ruşine!".

Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, văzîndu-l în apropierea Ministerului Agriculturii pe liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, i-a recomandat să lase fumatul şi să se ocupe de treabă.

"Anume din cauza colegei dumneavoastră, Ana Guţu, au loc încălcări ale democraţiei şi legii, se închid posturi de televiziune, iar voi nu faceţi nimic. Cum puteţi păstra tăcerea cînd partidul vostru ucide democraţia?", i s-a adresat Batrîncea, menţionînd că "în timpul campaniei electorale a Partidului Liberal socialiştii împreună cu susţinătorii săi vor veni la şedinţe şi vor spune tuturor că ei sînt un partid de mincinoşi".

Batrîncea consideră că "anume liberalii şi liberalii reformatori încearcă să distrugă bunele relaţii economice şi politice cu Rusia – ţara în care Moldova exportă cele mai multe produse dar și unde muncesc sute de mii de cetăţenilor moldoveni".

"Faptul că deputaţii Partidului Liberal şi alte partide ştiu că a fost încălcată legea şi a fost sistată retransmisiunea postului rus „Rossia 24”, dar nu doresc să vorbească cu manifestanţii, pentru a comenta cele întîmplate, denotă faptul că sînt indiferenţi. Aşa numitele autorităţi proeuropene şi democratice cel mai mult au vorbit despre democraţie, dar, în acelaşi timp, nu o respectă, decid în locul oamenilor care posturi să vizioneze, care nu, fără a le oferi posibilitatea de a alege", a spus socialistul.

Activistul aripii tinere a PSRM, "Garda tînără", Iurie Vitneanschi, a spus că "pe deputaţi nu-i interesează că au loc încălcări ale democraţiei şi chiar Ghimpu, care fuma într-o parte, nu doreşte să vorbească cu oamenii, care sînt indignaţi de ceea ce se întîmplă".

Manifestantul a menţionat că "socialiştii şi susţinătorii partidului nu vor lăsa nepedepsite acţiunile autorităţilor şi CCA". Ei au spus că "juriştii pregătesc o chemare în judecată în privinţa postului TV „Rossia 24”, cu solicitarea de a relua transmisiunea".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?