Transnistria stiri: 1398
Preşedintele stiri: 4044

Leancă anunță cînd va începe aplicarea Acordului de liber schimb

23 iun. 2014,, 11:07   Societate
2772 0
Foto: gov.md
Implementarea provizorie a Acordului de liber schimb în Republica Moldova va avea loc în trei-patru luni. Anunțul a fost făcut de premierul Iurie Leancă, în cadrul reuniunii informale din Delta Dunării, la care au participat premierii Georgiei, Slovaciei, Cehiei și Serbiei, la invitația șefului Executivului român, Victor Ponta.

Leancă a menționat în cadrul reuniunii că economia țării trebuie pregătită mai întîi pentru punerea în aplicare a prevederilor acestui document. Premierul și-a exprimat încă o dată convingerea că Zona de Liber Schimb se va transforma în beneficii concrete pentru Moldova.

„Trebuie să depunem mai multe eforturi pentru a pregăti economia țării, întreprinzătorii de la noi, astfel încît atunci cînd vom pune în aplicare provizorie Acordul de liber schimb, și asta se va întîmpla în trei-patru luni, să fim gata pentru a beneficia de regimul nou comercial, să fim gata să punem în aplicare toate avantajele”, a precizat Leancă.

Menționăm că în cadrul reuniunii desfășurate în acest weekend la Tulcea, în Delta Dunării, au fost puse în discuție evoluțiile recente din cadrul Parteneriatului Estic și intervenția statelor membre UE în susținerea parcursului european al țărilor partenere.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?