Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 506

Banca Mondială prognozează pe anul 2014 o creștere a PIB-ului Moldovei cu 3%

16 iun. 2014,, 09:30   Economie
3875 2
Foto : dailycomm.ru
Bnaca Mondială prognozează că, în anul 2014, PIB-ul Republicii Moldova va crește cu 3%, transmite NOI.md.

Aceste date se conțin în noul raport privind starea economiei mondiale „Perspectivele economice globale” („Global Economic Prospects 2014”), publicat în luna iunie. Potrivit prognozelor experților Băncii Mondiale, în anul 2015, PIB-ul Moldovei va crește cu 3,8%, iar în anul 2016 – cu 4,5%.

De menționat că, în ianuarie 2014, Banca Mondială a redus prognoza de creștere a PIB-ului Moldovei de la 4% pînă la 3,8%, estimînd că în anii 2015 și 2016 PIB-ul Moldovei va înregistra o creștere de 4%. Totodată, prezentînd în luna aprilie curent prognoza macroeconomică a Băncii Mondiale pentru Moldova (Moldova Economic Update), economistul superior al instituției Ruslan Piontkievski a anunțat că Banca Mondială a redus prognoza de creștere economică a Moldovei pe anul 2014 pînă la 2%, iar în perioada anilor 2015-2017, PIB-ul țării va crește cu 4-4,5%.

Anterior Ministerul Economiei a redus prognoza de creștere a PIB-ului pe anul 2014 pînă la 3,5%, FMI – de la 3,5% pînă la 2,25%. Totodată, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a redus prognoza de creștere a PIB-ului Moldovei pe anul 2014 de la 3,5% pînă la 2%, motivînd prin criza dintre Rusia și Ucraina. Pentru anul 2015, BERD prognozează că PIB-ul Moldovei va înregistra o creștere de 4%.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?