Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4011

Președintele Curții Constituționale are un mesaj pentru politicieni

11 iun. 2014,, 11:00   Societate
4327 8
Foto: blogspot.com
Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, îndeamnă clasa politică să nu implice instituția pe care o conduce în tot felul de jocuri politice, în condițiile în care au rămas zile numărate pînă la începerea campaniei electorale. Mesajul a fost transmis de Tănase în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Alexandru Tănase se arată convins că Înalta Curte a fost ținta unor campanii de denigrare, anul trecut, după ce a pronunțat hotărîrea din 22 aprilie, atunci cînd decretul preşedintelui Nicolae Timofti de desemnare a lui Vlad Filat în calitate de prim-ministru a fost anulat.

„De fapt am vrut să transmit un mesaj destul de clar actorilor politici în mod special, deoarece intrăm în campanie electorală. Şi mesajul era următorul: să se certe între ei, să concureze între ei, să facă campanie electorală, dar să nu implice în această campanie Curtea Constituţională sau alte instituţii ale statului”, a explicat Tănase.

Totodată, președintele Curții Constituționale a respins unele speculații vehiculate în presă, potrivit cărora actualul guvern ar fi neconstituțional, precizînd că nu există niciun temei juridic pentru înaintarea unor astfel de ipoteze.

„Actualul guvern este perfect constituţional şi nu există nici măcar teoretic posibilitatea să punem în discuţie aşa ceva. Cum am mai spus, sînt speculaţii pure care nu au absolut nimic la bază”, a notat Tănase.

Președintele CC s-a referit și la necesitatea reformării instituției pe care o conduce, astfel încît să fie modificate competențele Curții. „Senzaţia mea este că şi actuala putere ar fi fost foarte fericită dacă judecătorii Curţii nu ar face nimic, şi-ar incasa salariile şi am avea o Curte inexistentă”, a conchis Tănase.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?